Acasă Sport Lugojul reintră în lupta pentru Cupele Europene la volei feminin

Lugojul reintră în lupta pentru Cupele Europene la volei feminin

DISTRIBUIȚI

DSC 0078Motivate de victoria obţinută în Cetatea Băniei (3-0, după 2-3 pe teren propriu, în primul joc), meci care a relansat lupta pentru calificarea în faza a doua a play-off-ului Diviziei A1, voleibalistele de la CSM Lugoj nu au acordat nicio şansă jucătoarelor de la SCMU Craiova în partida decisivă din faza I a play-off-ului, disputată, duminică seara, în sala „Ioan Kunst Ghermănescu” din urbea de pe Timiş.

Încurajate de un public frenetic, lugojencele au controlat jocul şi, în final, s-au impus cu 3-0 (25-18, 25-18, 25-19), calificându-se astfel în faza următoare a competiţiei unde vor întâlni  pe CSM Târgovişte. „Partida câştigată în această seară cu scorul de 3-0 vine ca un dar pentru întreg lotul, greu încercat în ultima perioadă atât de problemele financiare, cât şi de cele medicale pe care jucătoarele le-au avut. Dacă unele dintre fete de-abia au rezistat la antrenamentele de ieri, astăzi au fost incredibile pe teren, dând dovadă de multă dăruire, putere de muncă şi curaj, indiferent de situaţie. Sperăm să ducem cât mai departe echipa, dorindu-ne din suflet victoria în meciul cu Târgovişte”, a declarat, la finalul jocului cu SCMU Craiova, antrenorul formaţiei din Lugoj, Bogdan Paul. Meciurile cu CSM Târgovişte vor avea loc în 28 martie, 2 şi 5 aprilie, cu primul şi, eventual, jocul al treilea în Dâmboviţa.

Comentarii

comentarii