Acasă Actualitate Mai bine lucrează în folosul comunităţii decât să scoată bani din buzunar

Mai bine lucrează în folosul comunităţii decât să scoată bani din buzunar

DISTRIBUIȚI

În anul 2012, la Biroul Juridic din cadrul Direcției Poliția Locală Timișoara au fost formulate un număr de 180 de cereri, în tot atâtea dosare, pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității. Dintre acestea, 23 au fost câștigate, iar 167 se află încă pe rolul instanțelor de judecată. Cele mai multe cazuri rămân cele legate de sancțiuni neplătite pentru contravenții precum apelarea la mila publicului, atragerea de persoane pentru a întreține relații sexuale contra unor sume de bani, consum de alcool pe domeniul public, depozitarea de deșeuri pe domeniul public și pe spațiul verde. Trebuie mentionat faptul că doar într-un singur caz contravenientul are domiciliul în Timișoara. Ceilalți contravenienți sunt din alte localități ale țării, iar decizia de prestare a muncii în folosul comunității a fost transmisă, conform legii, primăriilor din localitățile de domiciliu. Spre exemplu, pentru H. Rareș, din Zărnești, județul Brașov, care a primit mai multe sancțiuni de la polițiștii locali, în valoare totală de 1.550 lei, instanța a decis prestarea a 31 de ore de muncă în folosul comunității în localitatea de domiciliu. În aceeași situație este și G. Teodor, cu domiciliul în comuna Margău, județul Cluj, care a primit mai multe sancțiuni și nu are bunuri pe numele său în localitatea de domiciliu. Acesta ar trebui să presteze 11 ore de muncă în folosul comunității în schimbul sancțiunilor în valoare de 550 lei.

Comentarii

comentarii