Acasă Actualitate Managerii de presă din Timişoara reacţionează la acuzaţiile Comisiei Europene privind mass-media

Managerii de presă din Timişoara reacţionează la acuzaţiile Comisiei Europene privind mass-media

DISTRIBUIȚI

Raportul Comisiei Europene cu privire la justiţia din ţara noastră pune la zid presa şi o acuză de hărţuire a magistraţilor de la Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii sau de la Înalta Curte de Justiţie. În concluzie, mass-media blochează mersul limpede al justiţiei.

“Comisia a primit numeroase rapoarte privind actele de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare şi anticorupţie, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora, dar şi campanii mediatice de hărţuire… Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar”, se arată în raport.  

 

Mass-media este bine intenţionată

“Nu cred că e bine să acceptăm formularea că presa hărţuieşte. Nu e vorba de presă, în general, ci de anumite trusturi, care au făcut referiri la anumiţi funcţionari ai statului de la Curtea Constituţională sau de la Înalta Curte.
Mass-media din ţara noastră este bine intenţionată. Nu aş lua-o aşa dramatic. Mă gândesc că nu ar trebui să dăm atât de multă atenţie unor fraze din acest raport al Comisiei Europene pe justiţia din România. Sunt multe alte probleme care trebuie rezolvate. Ei au făcut o afirmaţie cu privire la mass-media care ţine, de fapt, de politică, dar e o luptă politică şi în Parlamentul European şi atunci ei au adăugat această referire ce ţine de presa din ţara noastră”, a spus Stelu Iordache, directorul TV Europa Nova Timişoara.

 

Presa şi-a făcut datoria

“Justiţia s-a îmbunătăţit continuu în ultimii ani în ţara noastră, iar acest lucru se datorează şi mass-media, care a reflectat activitatea acestei instituţii fundamentale a statului. Per total, media trebuia să informeze cetăţeanul şi asta a făcut. În niciun caz nu putem spune că justiţia a mers uneori prost din cauza presei, iar judecătorii au fost timoraţi şi nu au fost capabili să îşi facă datoria. Trebuie să remarcăm faptul că justiţia trebuie să fie independentă, iar judecătorul trebuie să se conformeze legii, nu neaparat conştiinţei proprii. Pe cetăţean nu îl interesează conştiinţa judecătorului, ci pregătirea lui profesională şi capacitatea lui de a aplica legea, în lumina practicilor Uniunii Europene şi a drepturilor omului. Aşa cum justiţia trebuie să fie independentă, şi media, în totalitatea ei –ziare, tv şi radio –trebuie să informeze obiectiv cetăţeanul cu privire la mersul justiţiei şi al societăţii. Dacă există anumiţi jurnalişti care se pretează şi la jocuri politice şi ţin cu un partid sau altul face parte din realitatea zilei, de aceea vom aplauda apariţia unei legi a mass-media, care să clarifice ce anume este voie sau până unde se poate interveni cu informaţia. În ansamblu, presa şi-a făcut datoria şi a contribuit la îmbunătăţirea actului de justiţie”, a declarat avocatul Virgil Melnic.

România a scăpat uşor
“Pentru prima dată, acest raport vorbeşte despre mass-media din România. Este vorba numai de un trust media, al cărui patron are grave probleme cu justiţia. Raportul trage un semnal de alarmă asupra frecvenţei intimidării unor angajaţi ai statului. Ţara noastră e o ţară cu progrese limitate în anihilarea corupţiei şi a scăpat şi de această dată uşor”, a spus Iulia Ardelean, directorul site-ului deBanat.ro Timişoara.

Mass-media nu este toată la fel

“Orice generalizare va cădea în eroare. Mass-media din România nu este toată la fel. A vorbi la general cred că este o greşeală”, a declarat Lucian Ionică, directorul TVR Timişoara.

Comentarii

comentarii