Acasă Eveniment Mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru doi agenţi de...

Mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru doi agenţi de poliţie rurală

DISTRIBUIȚI

Magistraţii Tribunalului Timiş au emis, luni, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a doi agenţi de poliţie rutieră din Sânandrei, pentru luare de mită. 

Ion Braşoveanu, prim procuror al Tribunalului Timiş, a declarat că cei doi inculpaţi, Bandula Radu-Ioan şi Dina Cristian-Marius, au pretins şi primit 400 de lei de la un ofiţer investigator sub acoperire în schimbul nesuspendării permisului de conducere. „În calitate de agent de poliţie cu atribuţiuni de poliţie rutieră, inculpatul Bandula a pretins, respectiv a primit suma de 400 lei de la investigatorul sub acoperire cu identitatea Ionescu Andrei, care a încălcat dispoziţiile Codului rutier, pentru a nu-i aplica sancţiune contravenţională corespunzătoare normelor legale încălcate şi ca măsură administrativă suspendarea permisului de conducere, iar colegul său de echipaj, numitul Dina, a asistat la momentele respective şi a acceptat tacit comiterea faptei”, a declarat Braşoveanu. Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor şi stabilirii răspunderii penale.

 

Comentarii

comentarii