Acasă Cultura Manu Delago vine la festivalul de jazz de la Timişoara

Manu Delago vine la festivalul de jazz de la Timişoara

DISTRIBUIȚI

jazz tmFestivalul de jazz de la Timişoara va avea loc în perioada 5-7 iulie. Municipalitatea promite că la acest eveniment vor veni doar artişti de top. În fiecare săptămână, lista festivalului de jazz se îmbogăţeşte cu nume noi. Cel mai nou artist care va cânta la Timişoara este Manu Delago. La vârsta de 2 ani, stând în spatele unui set de tobe, Manu Delago a început o viață ce urma să fie marcată de muzică. Patru ani mai târziu a început să ia lecții de acordeon, iar la vârsta de 10 ani, lecții de pian. Ca și adolescent, în mare parte, Manu Delago juca fotbal și era toboșarul unei trupe rock (HotchPotch), care a caștigat Austrian Band Contest 2003. După ce a absolvit Facultatea de Muzică din Innsbruck, secția percuție clasică, Manu s-a mutat la Londra, pentru a studia compoziție și jazz. Când a descoperit Hang-ul – o arhitectură fermecătoare de sunete create de PanArt în Elveția – și-a descoperit imediat pasiunea pentru a compune. Solo-ul lui de Hang, intitulat “Mono Desire”, a devenit cea mai populară piesă interpretată la hang postată online, ajungând în top 30 videoclip-uri de muzică pe Youtube. Cu ansamblele sale, Manu Delago Handmade și Living Room a înregistrat mai multe albume și a concertat peste tot în lume. În anul 2011, Manu Delago a întâlnit-o pe Bjork și a fost cu ea în turneul de promovare al albumului Biophilia, fiind responsabil de percuție și hang. Pe lângă această colaborare, Manu a dezvoltat proiecte cu Anouhska Shankar, Shpongle, Bugge Wesseltoft, Didier Lockwood și London Symphony Orchestra În Aprilie 2013, Manu Delago a lansat un nou material discografic, intitulat “Bigger Than Home”, la care au colaborat producătorul Matt Robertson (Bjork, The Prodigy) și programatorul J.Viewz (Moby, Dido, Infected Mushroom). JAZZ™ se va desfăşura în Piaţa Victoriei din Timişoara, în perioada 5-7 iulie 2013. Accesul la JAZZ™ este gratuit, dar se pot rezerva locuri pe scaun într-o zonă special amenajată din fața scenei, cu 50 lei/festival.

Comentarii

comentarii