Acasă Actualitate Mari medici ai Banatului: Academician, prof. Pius Brînzeu – Şeful Clinicii 1...

Mari medici ai Banatului: Academician, prof. Pius Brînzeu – Şeful Clinicii 1 Chirurgie -Spitalul Judeţean Timişoara

DISTRIBUIȚI

brinzeuProf. dr. Pius Brînzeu, una dintre cele mai mari personalităţi medicale ale Timişoarei şi ale României, s-a născut în Vulcan, la 25 ianuarie 1911. Este absolvent al Facultăţii de Medicină din Strasbourg (Franţa), specializarea Chirurgie (1931).
În 1939, chiar de ziua lui, devine Doctor în Medicină. Pentru activitatea medicală desfăşurată în Franţa, i s-a acordat medalia „Le Souvenir Franςais“ şi medalia de aur de merit „La Renaissance Franςaise“.
În al II-lea Război Mondial, mobilizat ca sublocotenent în Regimentul 13 Călăraşi, a fost medic chirurg în spatele liniei I şi de zonă interioară, fiind decorat cu ”Virtutea Militară”.
După întoarcerea în România s-a stabilit la Timişoara ocupând posturi importante în sistemul medical din capitala Banatului:
– medic chirurg secundar la Spitalul de Adulţi (1940-1946);
– medic primar chirurg la Spitalul de Copii (1958-1959);
– medic primar chirurg la Spitalul CFR (1959-1964)
– Şeful Clinicii 1 Chirurgie de la Spitalul Judeţean (1974).

Pius Brînzeu face parte din primul corp profesoral al Institutului Medico – Farmaceutic, viitoarea Universitate de Medicină şi Farmacie”Victor Babeş” din Timişoara, al cărei rector va fi timp de 12 ani (1964-1976).
În anul 1974 Pius Brînzeu este ales membru corespondent, iar din 1990 membru titular al Academiei Române. S-a stins în 1 iulie 2002.
Fiindcă memoria unui mare profesor universitar este cel mai bine aşezată de un alt nume important al medicinei timişorene, cităm în fragment din Prefaţa semnată de Prof. dr. Gheorghe Băcanu, “Viaţa şi opera Academicianului Pius Brînzeu”, la volumul semnat de Pius Brînzeu, “În lumea lui Hipocrat”:
“În anul 1945, Pius Brînzeu a fost numit conferenţiar de mică chirurgie, iar în 1965 a obţinut prin concurs postul de profesor universitar la Clinica I Chirurgicală, clinică pe care a condus-o până la pensionare.
Datorită calităţii lui profesionale, în această clinică s-a desfăşurat o activitate exemplară, motiv pentru care bolnavi din întreaga ţară au solicitat asistenţă medicală. A creat o şcoală de chirurgie la Timişoara şi a avut în vedere afirmaţia maestrului său René Leriche, care spunea:
„Nu vei deveni niciodată şef de şcoală dacă nu eşti dezinteresat din punct de vedere material. Acela care este prea grijuliu de interesele sale personale poartă în sine germenele unui eşec…”
Pius Brînzeu afirma la rândul său: „Simbolul activităţii medicale este halatul alb, care trebuie să rămână alb şi nepătat, dar acest halat nu este totul. El trebuie să îmbrace un om în cel mai nobil înţeles al cuvântului, un om integru şi profund devotat bolnavilor. Medicul trebuie să fie sobru în manifestări, să nu fie nici impulsiv şi nici pripit, să aibă o viaţă ordonată, ceea ce contribuie la buna lui reputaţie şi mai presus de toate să fie un om cinstit”. (sursa: Medici-mari-ai-Banatului-doctori-de-frunce.)

Comentarii

comentarii