Acasă Politica Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiș, la dezbaterea moţiunii: ”Statisticile spun că...

Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiș, la dezbaterea moţiunii: ”Statisticile spun că 64% dintre mandatele de ministru au fost ocupate de reprezentanţi PSD”

DISTRIBUIȚI

Deputatul liberal Marilen Pirtea acuză ”comicul ridicol ascuns” în textul moţiunii depuse împotriva ministrului Educaţiei. ”Lipsa de viziune din ultimii 30 de ani, lipsa de asumare şi implicarea exagerată a pseudo-specialiştilor în educaţie ne-a adus unde suntem astăzi”, a afirmat reprezentantul PNL.

În discursul ţinut de la pupitrul Camerei Deputaţilor, liberalul Marilen Pitea a început prin a se adresa colegilor ”care au trecut bacalaureatul la vârsta regulamentară” şi a subliniat ”comicul ridicol ascuns” în textul moţiunii depuse pe numele ministrului Educaţiei.

El a făcut comparaţia între liderii de stânga şi copilul care şi-a ucis părinţii, după care a cerut clemenţă pe motiv că este orfan.

”Pandemia ne-a luat prin surprindere mai rău decât ne lua prin surprindere zăpada, iarna, an de an. (…) Statisticile spun că 64% dintre mandatele de ministru au fost ocupate de reprezentanţi PSD. Deziluzionant, efectele le vedem astăzi şi le vom resimţi multă vreme de acum încolo”, le-a spus Pirtea iniţiatorilor moţiunii simple.

El a acuzat ”celebrele fabrici de diplome, universităţile baronilor PSD”, dar şi ”nevoia de suprareglementare” a sistemului de învăţământ pe care susţine că ”o avansează semnatarii moţiunii”.

”Nu putem pretinde că lucrurile se schimbă de la zi la alta făcând acelaşi lucru. Lipsa de viziune din ultimii 30 de ani, lipsa de asumare şi implicarea exagerată a pseudo-specialiştilor în educaţie ne-a adus unde suntem astăzi. Voi pleda totdeauna pentru consens în domeniul educaţiei”, a mai afirmat Pirtea.

El le-a cerut colegilor săi deputaţi să ”dea” educaţiei zece ani ”fără nicio ingerinţă politică”.

Comentarii

comentarii