Acasă Politica Marius Popovici: „Partenerii germani şi-ar dori o dezvoltare mai intensă a reţelei...

Marius Popovici: „Partenerii germani şi-ar dori o dezvoltare mai intensă a reţelei de autostrăzi, dar şi regionalizarea României”

DISTRIBUIȚI

O importantă delegaţie a parlamentarilor federali ai CDU a vizitat recent România, oaspeţii germani având întâlniri cu importanţi oameni de stat. „Din concluziile acestei vizite se evidenţiază afirmaţia partenerilor germani, conform căreia bijuteriile României nu se găsesc doar la Marea Neagră, ci şi în interiorul ţării. Printre sugestiile germane referitoare la viiorul acestor relaţii bilaterale, care sunt în creştere continuă, în România fiind circa 18.000 de firme germane (în judeţul Timiş 1.600), partenerii germani şi-ar dori o dezvoltare mai intensă a reţelei de autostrăzi, dar şi regionalizarea României, care ar aduce după sine o mai bună atragere a fondurilor europene”, spune Marius Popovici, vicepreşedinte PNŢCD, cel care ţine strânse relaţiile cu nemţii.

Descentralizarea ar permite regiunilor să gestioneze mai eficient fonduri europene

Autostrăzile atrag imediat alte firme, mai precis finalizarea programului de autostrăzi şi conectarea acestor drumuri la autostrăzile Vestului. Regionalizarea ar însemna descentralizarea, care ar permite regiunilor să gestioneze mai eficient fonduri europene, aşa cum o fac landurile germane. „În contextul crizei datoriilor europene, afirmaţia mediului politic de vârf din Germania, confom căreia în Europa de Sud sunt necesare reforme structurale (de austeritate), se conectează la dorinţa noului partener francez pentru creştere economică în Uniunea Europeană, idee pe care Germania o salută, venind chiar cu propuneri concrete: înfiinţarea unro noi zone industriale speciale, cu facilităţi aferente, dezvoltarea parcurilor eoliene şi fotovoltaice în Sudul Europei, privatizarea societăţilor de stat ineficiente şi o piaţă a muncii flexibilă”, e de părere Popovici.

 

Comentarii

comentarii