Astfel, aflat în patrulare în jurul orei 24:00, în cartierul Micălaca, echipajul a identificat o persoană foarte agitată, ce umbla haotic gesticulând și urlând, în timp ce a scos dintr-un ghiozdan pe care îl purta asupra sa, un obiect ascuțit, cu care a încercat să-și taie venele.
La depistarea acestor semnale ce avertizau posibilitatea unui act sinucigaș, polițiștii locali au procedat imediat la încătușarea bărbatului, până la sosirea ambulanței la fața locului, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
R.Y., în vârstă de 40 de ani, de origine din Maroc, a fost transportat și internat la Secția de Psihiatrie, pentru evaluare și intervenție psihoterapeutică.
Comentarii
comentarii