Acasă Politica Matei Suciu – un politician căruia-i pasă de români

Matei Suciu – un politician căruia-i pasă de români

DISTRIBUIȚI

Povestea lui Matei Suciu, omul plecat de la ţară, care încearcă să dea marea lovitură împotriva lui Vasile Blaga, pe Colegiul 3 Senat – Timiş, este, în aparenţă, extrem de simplă. Greutăţile şi nevoile au transformat, însă, povestea lui Matei Suciu într-o adevărată lecţie de viaţă.

Şi-a cunoscut soţia pe vârf de munte

Matei Suciu, cunoscut de prieteni mult mai bine sub numele de Marcel, s-a născut într-o familie din Prisian (comuna Buchin), lângă Caransebeş. Dragostea pentru agricultură şi pământ vine de la părinţii săi. De copil, a cules prune, porumb, şi-a ajutat mama la grădinărit sau a strâns fânul. Nu s-a dat niciodată înapoi de la muncă. Nici candoarea nu i-a dispărut vreodată. Matei Suciu este şi acum îndrăgostit de dealurile copilăriei. Ori de câte ori merge la casa parintească, urcă şi acum pe “crivina”, cum îi spun localnicii. A făcut naveta la şcoala generală şi apoi la liceu, în fiecare zi, până la Caransebeş. A terminat apoi facultatea la Timişoara. Ironia sorţii a făcut, însă,  să nu-şi întâlnească soţia, Nicoleta, în oraş, ci pe vârful Muntelui Mic, în decembrie 1993.

Înnebunit după dulciuri şi agricultură…

Matei Suciu este pasionat de tot ceea ce ţine de agricultură. De la lucrări de specialitate în domeniul cercetării zootehnice, până la emisiunea de la TVR – “Viaţa Satului”. În timpul facultăţii a vrut să-şi demonstreze că poate deveni un bun dansator – o dovedeşte şi astăzi. Umorul nu-i lipseşte deloc lui Matei. Se ciondăneşte mereu cu fiul său, Tudor (unul dintre cei trei copii), cine să stea mai mult pe Internet. Când poate să aleagă, candidatul USL pe Colegiul 3 Senat – Timiş preferă să stea acasă şi să mănânce mâncarea gătită. Este înnebunit după mazăre cu limbă în sos alb de mărar, peşte prăjit – tăvălit în făină de mălai, ouă umplute, chifteluţe, roşii umplute cu ciuperci, salată de vinete şi sarmale ca la Caransebeş. Slăbiciunile lui Matei Suciu le ştiu toţi prietenii: dulciurile şi pâinea proaspătă. Suciu îşi adoră copiii, deşi câteodată mai face şi pe poliţistul cel rău.

În politică, pentru a schimba viaţa oamenilor

A intrat în politică pentru că a realizat că doar acolo se iau deciziile care pot schimba vieţile oamenilor. Nu va renunţa la ideea că trebuie să rămână acolo până când, în România, conducătorii vor fi oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Crede cu tărie că politica trebuie să se facă altfel decât s-a făcut până acum. Suciu îşi aduce aminte cu drag de copilărie şi de orele petrecute la biserică. Mergea la biserică în fiecare duminică şi credea mai presus de orice că cineva acolo sus ne iubeşte.
 

Comentarii

comentarii