Acasă Actualitate Medici de renume mondial au dezbătut, la Arad, cele mai importante noutăţi...

Medici de renume mondial au dezbătut, la Arad, cele mai importante noutăţi în implantologie dentară

DISTRIBUIȚI

rectorLa cea de-a III-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Implantologie şi Medicină Dentară organizat de ATRIMED şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”   

Asociaţia Transfrontalieră de Implantologie şi Medicină Dentară –ATRIMED şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, au organizat, în perioada 20-21 septembrie, în sala de conferinţe a Hotelului Continental Forum din Arad, cea de-a III-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Implantologie şi Medicină Dentară. La lucrări au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Alexandru Bucur, şeful Clinicii de Chirurgie oro maxilo facială UMF „Carol Davila” din Bucureşti, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti din România, dr. Gabriel Bucher, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti din Arad, Arh. Lucia Chişbora – manager ATRIMED, studenţi, masteranzi şi medici rezidenţi din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG, specialişti de renume mondial, care au prezentat ultimele noutăţi din domeniul implantologiei şi medicinei dentare. Prof. dr. h.c. Victor Valea, preşedintele Societăţii ATRIMED, şeful Clinicii de Implantologie şi Medicină Dentară „Vivas Dent” din Arad, a declarat că: „Simpozionul Internaţional de Implantologie şi Medicină Dentară a câştigat, în fiecare an, atât lectori valoroşi, cât şi un număr mare de participanţi. Ne dorim ca, în fiecare an, să simţim o creştere în evoluţia noastră, atât de interesantă pentru colegi, încât numărul participanţilor să fie într-o permanentă creştere. Nu am făcut altceva decât să preluăm un sistem care funcţionează foarte bine în ţările occidentale şi pe care dorim să îl adaptăm condiţiilor noastre din România. Anul acesta i-am primit, cu bucurie, pe prof. dr. Laisheng Chou de la Universitatea din Boston – Harvard University (SUA), prof. dr. Giorgio Lombardo din Verona – Italia, dr. Adi Rachmiel, şeful secţiei de chirurgie maxilo-facială din Rambam – Israel, dr. Peter Koever din Germania, dar şi doi maeştrii de tehnică dentară din Germania. Alături de invitaţi din străinătate, avem invitaţi şi din ţară: prof. dr. Alexandru Bucur, şeful secţiei de chirurgie maxilo-facială a Spitalului din Bucureşti, General Maior (r) prof. dr. Augustin Mihai, care este şeful catedrei de implantologie la Universitatea „Carol Davila” din Bucureşti şi dr. Taner Chema din Constanţa, renumit specialist în implantologie”.  „Colaborarea cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” s-a născut odată cu dezvoltarea acestei activităţi a Clinicii noastre şi a Societăţii ATRIMED. S-a deschis perspectiva unei colaborări mult mai largi, atât pe teme de cercetare, cât şi pe teme de organizare a diferitelor forme de învăţământ universitar care este pe undeva o cerinţă atât la nivel politic, în domeniul sanitar, cât şi o dorinţă a medicilor care duc o practică privată şi care îşi doresc permanent o implicare profesională”, ne-a declarat prof. dr. h.c. Victor Valea, preşedintele Societăţii ATRIMED, şeful Clinicii de Implantologie şi Medicină Dentară „Vivas Dent” din Arad.
Prezent la eveniment, dr. Gabriel Bucher, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti din România, filiala Arad, a declarat: „În numele Colegiului Medicilor Dentişti din Arad, apreciem calitatea deosebită a acestei manifestări organizate de Societatea ATRIMED Oraşul nostru este onorat de prezenţa unor lectori de nivel mondial şi de numărul mare de colegi care participă, arătând interesul pentru noutăţile ştiinţifice prezentate. Colegiul Medicilor Dentişti încurajează realizarea unor asemenea manifestări ştiinţifice şi, suntem siguri că şi prin această nouă acţiune a Asociaţiei ATRIMED, nivelul ştiinţific al tuturor colegilor se va îmbunătăţi. Avem o lungă colaborare cu prof. dr. Valea, care a ajutat Colegiul Medicilor de-a lungul anilor, cu participarea dânsului la diferite acţiuni pe care le-am făcut şi, în continuare, ne bucurăm că activitatea dânsului aduce un real folos tuturor medicilor din oraşul nostru”.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că „Aradul este un centru universitar de prestigiu, care s-a bucurat de organizarea unei conferinţei internaţionale de implantologie dentară, care relochează medicina dentară arădeană pe harta stomatologiei naţionale şi internaţionale. Ne onorează participarea specialiştilor de talie mondială, dar şi colaborarea dintre Universitatea noastră şi ATRIMED. Este foarte important de precizat faptul că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, a fost implicată în acest proiect, unde studenţi, masteranzi, cadre didactice şi medici rezidenţi au beneficiat de pregătire la cel mai înalt nivel. Îl felicit pe dl. profesor dr. Victor Valea şi pe întreaga echipă cu care a lucrat pentru elaborarea acestui simpozion deosebit de bine documentat ştiinţific şi de bine implementat cu specialişti de renume mondial”. Prof. univ. dr. Alexandru Bucur, şeful Clinicii de Chirurgie oro maxilo facială UMF „Carol Davila” din Bucureşti, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti din România, a apreciat importanţa evenimentului şi colaborarea cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. „Participarea mea la acest eveniment se datorează, în primul rând, importanţei evenimentului, care este demonstrată atât de latura ştiinţifică, cât şi de latura practică. Este o manifestare de tradiţie, prin care încercăm să aducem cât mai aproape principiile europene moderne în ceea ce priveşte implantologia dentară. Colaborarea cu dl. prof. dr. Valea este veche, între doi specialişti din acelaşi domeniu şi se bazează, în primul rând, pe o relaţie de prietenie durabilă”.
Program de cercetare între Facultatea de Medicină Dentară din Bucureşti şi Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din Arad
Întrebat cum este colaborarea cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Alexandru Bucur, şeful Clinicii de Chirurgie oro maxilo facială UMF „Carol Davila” din Bucureşti, ne-a declarat: „Am colaborat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi cu Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară încă de la înfiinţarea ei, fiind prezent în anii 93-94 în calitate de asistent, dar făceam parte din comisiile pentru examenele de licenţă. De atunci, colaborarea s-a dezvoltat, treptat, treptat şi chiar am discutat, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu o zi înainte de simpozion, cu dl. Preşedinte prof. univ. dr. Aurel Ardelean şi cu d-na Rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, iniţierea unui program de cercetare între Facultatea de Medicină Dentară din Bucureşti şi Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din Arad”.

Comentarii

comentarii