Acasă Actualitate Medicul de familie şi ambulatoriul – două dintre cele mai importante elemente...

Medicul de familie şi ambulatoriul – două dintre cele mai importante elemente ale reformei în sănătate

DISTRIBUIȚI

„În paralel, se urmăreşte diminuarea cheltuielilor cu sectorul spitalicesc, care este un mare consumator de resurse financiare”

Reprezentanţii Patronatului şi Societăţii Medicilor de Familie din Timiş au participat la Conferinţa Regională de Medicina Familiei, de la Mamaia, în judeţul Constanţa, la sfârşitul săptămânii trecute.

Invitatul de seamă a fost ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Principalele probleme dezbătute au fost reforma în sănătate şi distribuirea cardului de sănătate. Ministrul le-a transmis medicilor de familie că numai printr-un parteneriat strâns între medici, autorităţi şi pacienţi se poate realiza reforma în sănătate, iar aici rolul medicului de familie este unul extrem de important.

Prima dezbatere regională a noilor direcţii ale reformei va avea loc în Timişoara, în 16 septembrie, la care va fi prezent şi Nicolăescu. „Echilibrarea componentelor sistemului sanitar este o parte esenţială în cadrul reformei în sănătate, iar aici vom pune accentul pe medicina de familie, centrele de permanenţă şi ambulatoriul de specialitate, diminuând în paralel cheltuielile cu sectorul spitalicesc, care este un mare consumator de resurse financiare. Cred cu toată convingerea că sistemul sanitar românesc se poate schimba stimulând medicul de familie să fie integratorul sistemului medical în legătura cu pacientul. Vă cer sprijinul, am nevoie de colaborarea dumneavoastră, fiindcă sunteţi cel mai aproape de pacient” , a declarat Eugen Nicolăescu.

În ceea ce priveşte distribuirea cardului naţional de sănătate, el a spus că, împreună cu prim-ministrul Victor Ponta, s-a convenit ca distribuirea cardului să nu intre în atribuţia medicului de familie. De aceea, până la jumătatea lunii semptembrie 2013, vor fi găsite cele mai bune soluţii pentru a rezolva situaţia distribuţiei.

De asemenea, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Societăţii Medicilor de Familie şi ai Patronatelor Medicilor de Familie, s-a convenit ca aceştia să ajute pacientul la iniţializarea cardului de sănătate.  

Comentarii

comentarii