Piedone a dat peste cap fără nici cea mai mică ezitare toate calculele, e adevărat, extrem de aproximative și de bâlbâite, pe care și le-au făcut partidele sau cei care și-au anunțat participarea la această cursă. Chiar dacă este de la distanță cea mai importantă localitate a României, chiar dacă va juca un rol important în clasamentul general, motivele pentru care analiștii îi consacră Capitalei o bună parte din considerațiile privind campania electorală sunt generate tocmai de caracterul cu totul și cu totul atipic al acestei competiții. Și aceasta este tema pe care o voi dezvolta în cele ce urmează. De la Traian Băsescu încoace, din momentul în care acesta, intrat practic ultimul în cursa pentru București, și-a lipit pe toți stâlpii un afiș electoral cu fața tăiată și având un text simplu – „Vin la Primărie!” – Capitala României nu s-a mai confruntat până la Piedone cu o competiție într-o asemenea măsură ieșită din toate tiparele. În afara manualelor. Să facem o rapidă fotografie a tabloului general, pentru a înțelege forța de neoprit a impactului generat de Cristian Popescu Piedone. Aveam un primar în funcție, Nicușor Dan, pe bună dreptate hulit de cei mai mulți bucureșteni, dar susținut încă, în ciuda contraperfomanțelor sale, de aproape 30% dintre aceștia. Și asta în condițiile în care PNL, fără de care nu ar fi putut câștiga Primăria Generală, și-a luat de mult mâna de pe el. Cum-necum, într-o ușoară derivă, Nicușor Dan continuă să plutească și ridică pretenții pentru un nou mandat. La putere avem o coaliție aparent extrem de puternică, PSD-PNL, în care de luni de zile se discută, pornind tocmai de la situația specială din București, un proiect al comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, prin promovarea în pozițiile relevante, cum este în mod cert Bucureștiul, a unor candidați comuni, susținuți de ambele partide. Comasarea mizează pe susținerea pe care primarii și consilierii aflați în cursă o pot genera în ceea ce-i privește pe candidații la europarlamentare, înghesuiți pe liste comune. Dar în mod cert s-a avut în vedere și o victorie în principalele orașe ale României și în primul rând în București, prin susținerea unor candidați comuni. Nu a fost să fie.
Gabriela Firea, care în afara oricărei discuții a fost în toți acești aproape patru ani omul politic cel mai puternic creditat de către cetățeni și care a reușit să treacă cu bine și peste uriașul scandal al azilurilor groazei, este brusc abandonată de propriul partid. Marcel Ciolacu nu o vrea și pace. Și nu vrea pentru că Firea joacă în tandem cu Paul Stănescu, din ce în ce mai hăituit de către DNA, după ce pe sub nasul Guvernului a făcut o nevăzută, schimbând în beneficiul propriu regimul juridic a zeci de mii de hectare de mlaștini și de terenuri lipsite de vegetație. Dar vânarea lui Stănescu și a grupului său ilegitim de interese de către DNA este doar un pretext. În fond, la vârful PSD continuă o bătălie acerbă pentru putere, în care circumstanțele au făcut ca Gabriela Firea să se plaseze în tabăra greșită. Fără sprijinul real și nu doar enunțat al partidului, ea nu are nicio șansă de a obține procentele necesare pentru a câștiga alegerile. Dar este totuși președinte cu acte în regulă al puternicei organizații PSD București, cea mai puternică filiala din țară, poziție din care poate încurca în mod fatal calculele lui Ciolacu. La PNL, președintele filialei București, de astă dată interimar, nu bătut în cuie, cu acte în regulă, este Sebastian Burduja. Care mult timp a condus organizația PNL a Sectorului 1. Un tânăr ambițios, bine înșurubat în sistem, și calculat și ponderat în declarațiile politice pe care le face. Fără doar și poate, el este susținut de întreg bazinul electoral liberal din Capitală. Dar nu este suficient. Fără susținerea PSD, care nu-i va fi oferită, nici el nu poate câștiga Primăria Generală. Spre deosebire însă de Gabriela Firea, Sebastian Burduja are o ieșire de rezervă, care s-ar putea dovedi excelentă din multe puncte de vedere. Și anume renunțarea la candidatura pe București și accesarea unei candidaturi mai sigure, cea a poziției de primar al Sectorului 1, în locul lui Clotilde Armand, care este din ce în ce mai scurtcircuitată. Alți candidați cu adevărat relevanți pentru București nu există.
În aceste condiții, Cristian Popescu Piedone, care a trecut cu bine peste un oribil abuz juridic montat împotriva sa, care a câștigat o primărie, unde a rămas în continuare extrem de apreciat și apoi primăria Sectorului 5, unde de asemenea este apreciat de cetățeni, un personaj dintr-o bucată, care se exprimă pe înțelesul oamenilor și și-a dovedit calitățile de bun gospodar, intră în această campanie electorală ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, dărâmă totul în jur și creează sentimentul invincibilității. Dacă nu vom avea încă o surpriză de proporții în competiția pentru București – și nu văd de unde mai apare vreun meteorit – Piedone calcă totul în picioare și-și trimite rând pe rând adversarii la plimbare.
Rezultatul este că PNL pierde un fief extrem de important – să nu uităm că aducerea lui Nicușor Dan a fost jucată ca o victorie liberală –, PSD, la rândul său, e silit să-și ia adio de la cel mai important trofeu electoral cu excepția prezidențialelor, toate celelalte partide ies din cărți și urmează, firește, ca în PSD cuțitele să fie scoase de sub masă și să asistăm la o răfuială la sânge la vârful partidului.
Comentarii
comentarii