Acasă Eveniment Mihai Capră, secretar de stat în MAI: “Suntem pregătiţi pentru regionalizare”

Mihai Capră, secretar de stat în MAI: “Suntem pregătiţi pentru regionalizare”

DISTRIBUIȚI

Din structurile MAI județene pleacă aproximativ 150 de cadre. Adio retribuție pentru inspectorii guvernamentali!

Tehnic vorbind, Ministerul Administraţiei şi Internelor este pregătit să ajusteze administraţia după cele eventuale opt mari judeţe prefigurate de actualul cabinet Boc. Secretarul de stat din MAI, Mihai Capră, prezent ieri la Reșița, pentru a discuta despre restructurările din teritoriu, din cadrul ministerului, a declarat, într-o conferință de presă susținută alături de prefectul de Caraș-Severin, Octavian Țunea, că ministerul pe care îl conduce a gândit cu mai mult tinp în urmă un proiect de regionalizare din punct de vedere administrativ. Principala problemă pare a fi, în acest context, delegarea atribuțiilor către autoritățile locale. Adică, ce se poate cu adevărat descentraliza și ce nu. Liniile de forța ale gândirii ministeriale în acest sens sunt, potrivit demnitarului de la Interne, constituirea a opt prefecturi ale județelor mari iar în teritoriu, în fiecare fost județ, închegarea unui oficiu prefectural, dar nu după modelul celor actuale (multe dintre ele desființate), ci niște instituții cu 20-25 de angajați, capabile să preia din teritoriu problematicile specifice, spre a le duce la nivel regional. ”Vom introduce, cu ajutorul STS, semnătura electronică, a spus Mihai Capră, ceea ce va elimina greoiul suport de hârtie. Oricum, însă, e bine de știut că serviciile publice comunitare nu vor suferi modificări, în sensul că oamenii își vor putea realiza local documentele – cărți de identitate, pașapoarte și altele, ca și până acum. Iar aceste documente nu trebuie schimbate, într-o primă fază, ci doar când ele expiră natural. Apostilarea, însă, nu o vom putea descentraliza. La Inspectoratele pentru Situații de Urgență nu vom interveni în sistemul militar, dar vom unifica structurile suport la nivel regional. Așa cum am gândit noi noile dispecerate de la acest nivel, vom putea realiza o economie de peste 1200 de persoane la nivelul țării”. Mihai Capră susține însă că marea problemă a acestor structuri de intervenție nu sunt oamenii, ci lipsa tehnicii. Demnitarul susține că tot acest previzionat efort de restructurarereprezintă doar o încercare de eficientizare a structurilor statului, pe fundamentul unei recesiuni economice prin care trece România. Reprezentantul Ministerului Administrației și Internelor pare că prezintă un program mulat exact pe viziunea președintelui Băsescu și, prin transmisie automată, Guvernului Emil Boc. Sigur, nici nu e de mirare, numai că, din punct de vedere practic, aceste județe-mamut vor însemna probabil dificultăți în plus pentru locuitorii din zone. De pildă, Caraș-Severinul se află în pericol de a nu-și vor putea propulsa așa cum trebuie interesele la conducerea viitoarelor regiuni sau județe, pentru că e un județ slab populat. Secretarul de stat Mihai Capră susține însă că MAI s-a gândit și la acest lucru, urmând să pună la punct un sistem proporțional de alegeri regionale, bazat și pe alte criterii decât cele demografice. Oricum, a spus Capră, regionalizarea e deocamdată un proiect aflat în așteptare, iar deocamdată se refac funcțiile la nivel local, ca un preambul la ce va să vină. Prefectul Octavian Țunea a adăugat că, de fapt, regionalizarea nu e deloc un concept actual, pentru că în 2003, la o întâlnire cu Octav Cozmâncă, li s-a cerut autorităților locale să gândească un plan de modificare a realității administrative de atunci.    Și dacă vorbim de refaceri, transformări și restructurări, pentru că prezența secretarului de stat era motivată de aceste acțiuni, din strucurile MAI Caraș-Severin vor pleca efectiv circa 150 de persoane, cei mai mulți de la Poliția de Frontieră, adică 48. Numărul acestor cadre ar fi fost mult mai mare dar prin comasări de funcții și alte acțiuni specifice, s-a obținut o oarecare economie de personal care trebuia concediat. ISU renunță la 39 de oameni, dintr-un total de 97 de posturi care trebuiau vacantate. Poliția va avea mai puțini oameni de pus pe liber, în jur de 25, ei fiind îndrumați (sic) spre Poliția Comunitară. Mihai Capră a recunoscut că există tensiuni la acest nivel, tensiuni pe care le-a perceput din discuția cu comandanții structurilor în cauză, dar că acestea sunt gestionabile.     Cât despre actualii inspectori guvernamentali – rezultați din rândul foștilor prefecți sau subprefecți – Mihai Capră are o veste proastă pentru ei: se pregătește un proiect legislativ prin care nu vor mai fi plătiți. Vor rămâne ca rezerve în Corpul Înalților Funcționari Publici, dar fără retribuții.
 
 

Comentarii

comentarii