Acasă Actualitate Mihai, cerșetorul acordeonist din Reşiţa – găsit mort în Italia

Mihai, cerșetorul acordeonist din Reşiţa – găsit mort în Italia

DISTRIBUIȚI

Ademenit în Peninsulă, un nevăzător din Reșița, care cerșea de ani de zile în municipiu, a fost găsit decedat într-o tabără de romi, la Napoli. În urma lui rămân o soție cu handicap și doi copii, de 16 și de 14 ani, care nu au cu ce se întreține Mihai Pârlea era unul dintre cerșetorii să spunem populari, de tradiție, ai Reșiței. Locul său favorit, nu departe de casă, era cel din vecinătatea Palatului Cultural, pe primul pod de fier sudat din România. Micuț de statură, blond, nevăzător, Mihăiță, cum i se spunea, nu cerșea în adevăratul sens al cuvântului. El doar cânta la un mic acordeon. Făcea parte din peisaj, iar lumea îi dăruia bani. Nu trezea nicio repulsie, ba dimpotrivă, oamenii îl simpatizau și nu se uitau la bănuții pe care-i așezau într-o căciulă de la picioarele cântărețului orb. De loc din Valea Seacă, județul Iași, Mihai era de foarte tânăr la Reșița, adus, se spune, de o femeie în vîrstă. Femeia, pe nume Saveta C., care-i putea fi mamă sau chiar bunică, l-a ademenit din tren și l-a adus în Poiana Golului, un cartier al Reșiței aflat pe dealul cu același nume. A rămas acolo, într-o casă dărăpănată. Apoi, în timp, Mihai Pârlea, acordeonistul orb, a strâns bani și a cumpărat o casă în vecinătate. Nu a făcut acte pe ea, însă. A găsit-o pe Mariana M., de 39 de ani, cu handicap psihic de gradul II. Nu redăm numele complet, din rațiuni de respectare a imaginii persoanei. A stat cu ea 20 de ani. Mariana i-a dăruit doi copii frumoși și sănătoși, care au crescut mari: Mihai, de 16 ani și Maria, de 14.
    Cu mai bine de un an în urmă, Mihai Pârlea a dispărut de la ”postul” său de pe pod. A plecat sau a fost dus în Italia. Din nefericire, acum 11 luni a fost găsit decedat, într-o tabără de romi din Napoli. Nimeni nu știe cum a a ajuns acolo și de ce a murit. Consulatul român în Italia au anunțat autoritățile cărășene de decesul acordeonistului orb, iar eventualul său transport în țară costă, se pare, un euro pe kilometru, bani pe care va trebui să-i plătească statul român.
    Una dintre puținele persoane interesate se soarta dramatică a acestei familii este o vecină, Maria Șarpe. Ea ne spune că a ajutat-o cum a putut pe soția cerșetorului și pe copii, dar posibilitățile ei sunt limitate. Chiar în ziua documentării noastre, Mariana M. fusese internată la Secția de Dermatologie a Spitalului Județean din Reșița.
    ”Am vorbit și eu cu cei de la poliție, ne spune Elena Șarpe. Am făcut ce am putut, Mihăiță trebuie adus în țară. Acești oameni nu au cu ce se descurca. Doar Mihăiță mai aducea bani în casă. Dacă el nu mai e, ei sunt în mare pericol. Eu chiar azi am fost cu Mariana să o internez în spital. Au apărut acum și niște moștenitori ai fostului proprietar ai casei – nepoți de-ai bătrânei Saveta, pentru a revendica această casă și a-i da afară. Casa e cumpărată, dar nu există acte, el fiind nevăzător, n-a știut ce trebuie făcut. Am fost și la Protecția Copilului, mi s-a promis că vor veni să vadă situația, dar până acum nu s-a rezolvat nimic”.
    Mihai, fiul cerșetorului orb, nu mai merge la școală. Lucrează, se pare, la demolări, pe 50 de lei pe zi. Maria a renunțat și ea la școală. E în pericol serios să fie ademenită în cine știe ce anturaje, pentru că are doar 14 ani. Dispariția lui Mihai Pârlea – un băiat nefericit, el însuși, – lasă în urma sa, iată, multă durere. Trei persoane, un adult și doi minori, care depindeau de bănuții strânși cu atâta trudă de capul familiei, s-au pomenit fără nicio șansă. De aceea e nevoie de intervenția autorităților cât mai urgent. Copiii trebuie să meargă din nou la școală și să reintre sau să intre pe cursul normal al vieții. Iar Mariana M. are și ea nevoie de ajutor. Urgent. 
    Până una-alta, însă, Mihai Pârlea e decedat de aproape un an în Italia, iar șansele ca el să fie adus acasă sunt, deocamdată, minime.

 

Comentarii

comentarii