Acasă Actualitate Mii de timișoreni au participat la prima ediție a Festivalului Schimbul de...

Mii de timișoreni au participat la prima ediție a Festivalului Schimbul de Gardă, în Piața Unirii – Foto

DISTRIBUIȚI

Prima ediție a Festivalului Schimbul de Gardă a avut loc, cu mare fast, sâmbătă 12 mai, în Piața Unirii Timișoara. Mii de cetățeni au participat cu mic cu mare la spectacolul multietnic organizat cu acest prilej, unde și-au dat concursul ansamblurile de dansuri ale tuturor etniilor existente în orașul Capitală Culturală Europeană.

Membrii gărzii imperiale au venit tocmai din Torino, Italia, pentru a defila pe străzile din Timișoara, sâmbătă. Evenimentul a fost organizat de Asociația Eugeniu de Savoya, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Timișoara.

„Este un eveniment inedit pentru orașul nostru, organizat astăzi pentru prima dată. Repetitiv, săptămânal, va avea loc acest schimb de gardă, după cum se întâmpla cu 300 de ani în urmă. Sper că va plăcut tuturor aceste ținute deosebite și tot protocolul de schimb de gardă. Cu doi ani în urmă am sărbătorit 300 de ani de când Timișoara a fost eliberată de sub Imperiul Otoman de către trupele austriece conduse de prințul Eugeniu de Savoya. Ne aflăm în zona istorică a Timișoarei, care încă mai păstrează un număr de clădiri din acea perioadă. Încercăm să ne bucurăm de tot”, a spus Nicolae Robu, de pe scena din Piața Unirii.

Comentarii

comentarii