Acasă Actualitate Minunile arhitecturale ale Toscanei, la preț de poveste

Minunile arhitecturale ale Toscanei, la preț de poveste

DISTRIBUIȚI

toamna-in-toscana

Unul din cele mai frumoase oraşe din lume – după unii, cel mai frumos oraş al Italiei, înaintea Romei, Florenţa străluceşte în această perioadă în culorile toamnei, într-o atmosferă nostalgică, dar caldă, de neuitat. Se spune că toamna aduce deasupra oraşelor un aer de veşnicie, în care te scufunzi ca într-un album cu amintiri dragi. De aceea, toamna pare să fie anotimpul cel mai potrivit pentru descoperirea oraşelor lumii.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune, în plin miez al toamnei, splendida Toscana, pentru câteva zile în care puteţi descoperi cele mai frumoase oraşe ale acesteia: Florenţa şi Siena. Aşezată în mijlocul Italiei, zona este străbătută de fluviul Arno şi este împânzită de coline renumite pentru plantaţiile viticole şi culturile de măslini. Toscana este considerată punctul de pornire al Renaşterii, datorită unor nume mari ca Donatello, Michelangelo sau Leonardo da Vinci, şi este cunoscută drept leagănul limbii şi culturii italiene. Poeţi şi scriitori ca Dante, Boccacio sau Machiavelli şi-au lăsat amprenta pe aceste locuri. Toscana are şi o veche tradiţie muzicală, oferind lumii compozitori şi muzicieni, precum Giacomo Puccini sau contemporanul Andrea Bocelli.
Florenţa, capitala Toscanei, considerată şi cel mai frumos oraş al regiunii, a fost unul dintre cele mai bogate oraşe ale Italiei încă din Evul Mediu. De aceea, splendoarea arhitecturală se revarsă pe străzi. Există aici o impresionantă colecţie de artă, găzduită în principal de Palazzo Pitti şi de Galeriile Uffizi, vizitate anual de peste 1,5 milioane de turişti. Ultimul oraş conservat al Renaşterii este considerat, pe bună dreptate, capitala italiană a artei, motiv pentru care, din 1982, a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. Şi tot Florenţa este locul de naştere sau de domiciliu a numeroase personalităţi cum sunt Dante, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Botticelli, Nicolo Machiavelli, Michelangelo, Donatello, Caterina de Medici, Florence Nightingale sau mai contemporanii Salvatore Ferragamo şi Roberto Cavalli.
De pe lista oraşelor muzeu propuse spre vizitare de Ultramarin nu putea să lipsească Siena, cu una din cele mai spectaculoase şi originale pieţe din cărămizi de culoare roşie. Piaţa, înconjurată de clădiri medievale, cafenele şi restaurante, găzduieşte anual celebra cursă de cai Il Palio. Toscana, cu superbele sale oraşe, dar şi cu dealurile pitoreşti care le înconjoară, este probabil una din cele mai frumoase destinaţii pe timp de toamnă. În plus, la achiziţionarea excursiei până la 1 octombrie, beneficiaţi de o reducere de preţ Early Booking. Detaliile excursiei propuse de Agenţia de turism Ultramarin pot fi găsite aici.

Comentarii

comentarii