Acasă Cultura Mircea Baniciu cântă la Timişoara

Mircea Baniciu cântă la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Timişoreanul Mircea Baniciu îşi va întâlni din nou publicul din oraşul unde s-a născut. Sâmbătă, 23 iunie, de la ora 22.30, artistul va susţine un concert în Jazzissimo Lounge din Bastionul Cetăţii Timişoarei. Mircea Baniciu a cântat în ultimul timp cu… Prietenii, înainte de asta făcând parte dintr-o formaţie cu suflet mare şi nume de pasăre mică, cea mai mică – Pasărea Colibri. Asta după ce în anii ‘70 proporţiile erau altele şi era vocea principală în formaţia Phoenix, legendara formaţie ce s-a născut la Timişoara. Colegii din Phoenix au plecat ascunşi în boxe în Germania, iar Baniciu şi-a început cariera solo, cântând piesele Phoenix, dar şi creaţii proprii. În acest weekend, Baniciu e din nou acasă, acolo unde a început pentru prima dată să dea din aripi în stil mare. De atunci, zările muzicale ale lui Baniciu au rămas deschise către public, sârmele de argint ale canarului galben fiind demult uitate…

Comentarii

comentarii