Acasă Actualitate Mitropolitul Banatului a fost condus pe ultimul drum. Miercuri va avea loc...

Mitropolitul Banatului a fost condus pe ultimul drum. Miercuri va avea loc înmormântarea, cu participarea Prefericitului Daniel, patriarhul României – FOTO

DISTRIBUIȚI

Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu a fost astăzi condus pe ultimul drum. Înaltpreasfinţitul a fost dus de la reşedinţa sa, de la Mitropolie, la Catedrala Mitropolitană, însoţit de un impresionant cortegiu de preoţi.

Pe drum, cortegiului i s-a alăturat şi primarul Timişoarei Nicolae Robu. Cortegiul funerar a fost urmărit pe drum de trecători, iar pe treptele catedralei au fost nenumăraţi credincioşi care au asistat la intrarea în biserică a sicriului cu trupul Înaltpreasfinţitului care a trecut la cele veşnice. Miercuri, de la ora 11, va avea loc slujba de înmormântare, ceremonie la care va participa şi Preafericitul Daniel, Patriarhul României. „Miercuri, de la ora 9 se va oficia Sfânta Liturghie, iar apoi de la ora 11 slujba de înmormântare în Catedrala Mitropolitană. Enoriașii pot veni la catedrală să-i aducă un ultim omagiu pentru că Înaltpreasfințitul a fost un exemplu al bunătății și iubit de toți oamenii din aceste părți ale Banatului”, a declarat Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului. Mitropolitul Banatului va fi înmormântat chiar în Catedrala Mitropolitană, în cripta ierarhilor, de sub altarul catedralei. Urmează 40 de zile de doliu, după care se va alege un nou mitropolit. Până atunci, locţiitorul mitropolitului este Patriarhul României Preafericitul Daniel. “În conformitate cu statutul bisericii noastre, Preafericitul Daniel, patriarhul României, a preluat de astăzi funcţia de mitropolit al Banatului”, a spus Ionel Popescu, vicarul administrativ al Arhiepicscopiei Timişoarei.

{vsig}galerie/mitropolit{/vsig}

Comentarii

comentarii