Acasă Eveniment Moarte învăluită în mister. Un bărbat a fost găsit spânzurat într-o pădure...

Moarte învăluită în mister. Un bărbat a fost găsit spânzurat într-o pădure din Arad

DISTRIBUIȚI

politisti in padure e1481817441878 620x349Imagini de coșmar în Arad, unde un bărbat a fost găsit spânzurat într-o pădure. Victima a fost descoperită de o persoană care aduna lemne de foc. Omul a sunat imediat la 112. Polițiștii spun că victima a fost identificată. Este un bărbat de 60 ani, iar rudele acestuia au fost chemate la morgă pentru identificare.
Bărbatul a fost găsit, joi dimineață, de o persoană care a mers în pădurea Ceala, de la marginea Aradului ca să adune lemne de foc. Polițiștii, chemați la fața locului, au constatat că victima se spânzurase de o creangă.
La fața locului, criminaliștii au descoperit telefonul mobil al bărbatului care și-a pus capăt zilelor. Aparatul nu avea cartelă SIM, semn că omul ar fi îndepărtat-o ca să nu mai fie contactat. Anchetatorii susțin că telefonul mobil a înregistrat 31 de apeluri nepreluate. Pesemne că rudele ar fi încercat să ia legătura cu bărbatul care și-a pus capăt zilelor.
Trupul fără viață era acoperit cu zăpadă, de aceea polițiștii cred că victima se afla acolo chiar și de trei zile. Criminaliștii au găsit asupra victimei mai multe folii de medicamente, o cheie și un telefon mobil.
Bărbatul găsit mort are aproape 60 de ani. Cadavrul a fost preluat de medicii legiști și transportat la morgă. Fiul bărbatului a fost deja anunțat de polițiști despre moartea fulgerătoare a tatălui său. Nimeni nu a reușit să afle însă motivul care l-a determinat pe om să recurgă la acest gest extem.

Comentarii

comentarii