„Nu știu ce s-a întâmplat cu el. L-am văzut căzut în șanț și nu am știut ce se întâmplă, iar când m-a apropiat am văzut că e mort. Îl știu pe băiat, e Dacian, al lui Ciurdaru, cum i se spune pe aici și nu știm încă dacă a fost omorât sau nu”, spune un localnic.
Dacian a fost găsit într-un șanț în apropierea pescăriei din Frumușeni, scrie specialarad.ro.
UPDATE: Polițiștii din Frumușeni au fost sesizați în această dimineață că un tânăr a fost găsit mort într-un șanț. Ei au demarat cercetările. „Polițiștii din Frumuseni au fost sesizati despre faptul ca in șanțul de pe marginea străzii din localitatea Frumuseni se află un cadavru. S-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 35 de ani din aceeași localitate. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni. Cadavrul a fost transportat la SJML în vederea efectuării autopsiei. Se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor decesului”, a declarat inspector de poliție, Adina Aconstantinesei.
Comentarii
comentarii