Acasă Economic Modalităţi şi instrumente de gestionare a costurilor

Modalităţi şi instrumente de gestionare a costurilor

DISTRIBUIȚI

 Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează în data de 5 octombrie 2012, între orele 9.30-18.30, la sediul CCIAT din Piaţa Victoriei, un seminar în cadrul căruia se vor discuta modalităţile şi instrumentele specifice de gestionare a costurilor într-o firmă, sub genericul „Gestionarea costurilor – Finanţe pentru nefinanţişti”. 

Seminarul se adresează celor care doresc eficentizarea activităţii companiei, prin reducerea costurilor şi activităţilor purtătoare de costuri mari şi beneficiu mic. Tematicile abordate vizează: tipurile de costuri dintr-o organizaţie; surse de costuri (de obicei trecute cu vederea, considerate "normale"); cum pot apărea pierderi financiare (prin creşterea costurilor) datorită unor activităţi ineficiente (cazuri din România); valoarea adăugată adusă de o activitate – cum se calculează şi cum se poate îmbunătăţi; studiu de caz – reducerea costurilor prin mici îmbunătăţiri aduse unor procese şi activităţi interne; aplicaţii practice. Seminarul este susţinut de Constantin Turmac, trainer certificat LIFO Stewart Atkins, Senior Management Consultant, cu peste 300 misiuni de consultanţă în management, peste 5.000 participanţi la programele de training şi certificări internaţionale. Data limită de înscriere este 3 octombrie 2012. Numărul de participanţi este limitat la 16 persoane.

Comentarii

comentarii