Musteşti – tratament pentru stres

Satul din judeţul Arad mai are 31 de locuitori
Sunt puţine locuri pe pământ la fel ca Musteşti. Mica aşezare din judeţul Arad e foarte bine păzită de natură. Zici că numai cine trece prin încercări demne de un cavaler al vremurilor trecute poate ajunge mai aproape de nori. La 700 şi ceva de metri altitudine faţă de nivelul mării, Musteşti e un loc înconjurat de dealuri şi peisaje fantastice. Drumul e destul de greu accesibil. Ai loc numai cu o maşină pe el, iar valurile de pământ parcă îţi aduc aminte de şanţurile de apărare ale castelelor. Practic, după Şiria mergi înainte, pe Cuteni, apoi intri prin Almaş şi ajungi la Bonţeşti. Ei bine, de aici începe urcarea în Musteşti. Drumul e în pantă destul de serioasă şi trebuie să-ţi supui maşina la chinuri groaznice pentru a ajunge în inima satului aflat la 6 kilometri de aşezarea de la drum.

Pe o altă planetă…
Musteşti mai are 31 de locuitori şi numărul lor mai urcă, din când în când, la 40, atunci când vin vizitatori. Câţiva au case de vacanţă aici, împrăştiate pe dealuri. Mulţi au plecat. A plecat până şi bătrâna care cântă din frunză. Atunci când ZIUA de Vest a scris ultima dată despre Musteşti, acum câţiva ani, şi despre bătrâna care cântă din frunză, seară de seară, pe deal, satul avea 50 de locuitori. Acum, a plecat şi bătrâna care cântă din frunză. În locul ei e un preot cu familia. Nu stă mult, o lună, ca o vacanţă. Preotul satului e altul. Conduce motorul şi pune umărul la treabă, de la a căra saci de ciment până la multe alte lucruri pe care un preot de multe ori nu le face. Musteştiul arată grozav în razele soarelui de dimineaţă. Parcă eşti pe altă planetă sau ai impresia că de dimineaţă îţi bei cafeaua pe prispa lui Creangă. Pentru că aşa sunt casele pe aici – rupte din poveşti.

Cuvintele devin brusc gânduri… atunci când eşti la Musteşti
Şi aşa te cuprinde o lene atunci când vezi condiţiile în care poţi să stai în Musteşti, când vezi că se aud doar păsările şi vreo vacă rătăcită, care vine de la păscut, şi vreo maşină răzleaţă. Foarte mult verde este la Musteşti, dar culmea, nu te dor ochii. Parcă tot verdele de acolo e pus la locul lui, aşa cum trebuie. Şi, deşi dai de verde în exces, e… exact cum trebuie… Parcă cineva a aşezat cu mâna fiecare copac, fiecare fir de iarbă şi fiecare… adiere de vânt. Cuvintele devin brusc gânduri… atunci când eşti la Musteşti. Aproape că nu nu mai merită rostite, e prea frumos ce se întâmplă în jur cu natura şi locuitorii ei.

Tarzan
Câinele Tarzan stă întins pe prispă şi doarme. Cam asta face tot timpul. Păi e la Musteşti. Din când în când mai latră în vreo parte, uitându-se apoi spre tine să vadă dacă tu observi că şi-a făcut datoria. Şi-a făcut-o de-a lungul timpului, vreo 20 de ani la stână (aşa zic oamenii). Acum nu prea mai vede, un vânător l-a nimerit cu o alice şi abia mai zăreşte cu un ochi, dar cu mirosul încă stă bine. Când se pune jos se aşează ca un bătrân, încet, din mai multe mişcări. Şi doarme, calm… Se gândeşte poate la dealurile din jur pe care le-a colindat în cei 20 de ani de viaţă de câine. Frumoase dealuri. Parcă un pictor cu un talent deosebit le-ar fi pictat. Sunt turme de oi, sunt cai parcă neîmblânziţi şi chiar şi bivoli care stau în cireadă. Copacii au forme ciudate, unul din ei – Nemuritorul – care e acum culcat la pământ, ai impresia că a prins şi războaiele daco-romane. Dar atunci poate era falnic, dar cine ştie de când a început odihna lui? E mult de explorat în jurul Musteştiului. Dealuri verzi… unde nimeni nu mai calcă decât rar şi o pădure în care o dată intrat mai că aştepţi să te întâlneşti cu Lizuca. A… şi nu e aşa cald ca la oraş. În timpul zilei simţi gradele de afară, dar seara fără ceva cu mâneci lungi nu rezolvi problema statului afară, în aer curat. Faci o schimbare de aer, cum îşi schimbau oamenii sângele. Multe gânduri şi probleme trec cu aerul de la Musteşti. E chiar un tratament recomandat… Şi e fără reţetă… şi compensat…

Comentarii

comentarii