Natură moartă cu gunoaie şi câini răposaţi la margine de Timişoara

Un rotocol de spini trece pe lângă tine, purtat de o pală de vânt. Un câine urlă disperat în apropiere, vântul parcă îi duce urletul mai departe, cu trufie. Asfaltul este gri, iar lângă el sunt împrăştiate vreo 25 de CD-uri. Poate vreun rocker s-a decis să treacă la punk sau un manelist a fost exorcizat şi i s-au aruncat melodiile imprimate pe suportul optic. Mai mergi… pe asfaltul care devine acum mai albicios parcă. E bun asfaltul, nu sunt gropi, e adevărat că nici trotuar, mergi mai departe… Un câine mort, încă unul, la doi metri mai încolo mai e unul, cu capul sprijinit de buza asfaltului. Sigur nu au murit din pricina muzicii şi CD-urile nu sunt ale lor… Poate acum ar fi putut să le asculte, dacă maşinile neiertătoare şi fără frâne nu le-ar fi adus moartea. Tot felul de sticle sunt împrăştiate la marginea drumului, praful s-a depus pe ele, iar plasticul prinde o culoare de-a dreptul scabroasă. Nici mirosul nu e de… aruncat la gunoi… pentru că de acolo vine…

Un loc uitat de… mătură

Zici că eşti, vorba americanului, „in the middle of nowhere” (într-o traducere aproximativă: „în mijlocul lui nicăieri”). Şi, totuşi, nu-ţi vine să crezi. Atâtea hârtii, atâta moloz, atâtea lucruri nefolositoare aruncate la marginea străzii. Parcă fac un zid, să nu pice drumul. Acolo e gunoiul, la margine de stradă – după aceea e teren viran cu iarbă uscată. Sunt şi rămăşiţele unor stâlpi care o dată susţineau o imensă conductă de apă. Dar ce gunoaie nu sunt acolo? Tot ce vrei. Ai putea face un „insectar” al gunoaielor şi ai avea colecţia completă. DEX-ul gunoaielor şi al mizerilor aici trebuie să se scrie, nu în altă parte. Cum unde aici? În… da, aţi ghicit – Timişoara. E ultima stradă din urbea de pe Bega, o cheamă Ovidiu Cotruş. Numele unui poet. Practic, face legătura între Calea Şagului şi ieşirea spre Utvin, respectiv Sânmihai. La ultimele semafoare de pe Şagului faci la dreapta, apoi imediat la stânga – asta-i strada unde zici că eşti în Vestul Sălbatic sau prin vreun loc uitat de lume…

Gunoaie care fac trotuarul

Pardon… chiar e uitat de lume. Nimeni nu a mai pus vreo mătură sau nimeni nu a mai salubrizat marginea acestei şosele. E o privelişte ca după o catastrofă. Ai impresia că te afli la marginea lumii şi ceva mai urât nu ai cum vedea, chiar dacă ai cumpăra coşmaruri la kilogram, calitatea I. Umbra stâlpilor pe care odată stătea conducta de apă se întinde trufaş pe şosea şi pune stăpânire pe imperiul gunoaielor. E inutil să faci un inventar al gunoaielor – găseşti orice. Maşinile trec şi oamenilor le mai scapă câte ceva din mână – un pachet de ţigări, o “sticlă” de plastic, dar ce nu le scapă? Toate adunate la margine de şosea. Ai impresia că gunoaiele „fac trotuarul”… Dar ce trotuar? Că nici acela nu e… E doar o şosea, iar gunoaiele sunt pe marginea ei… Acolo unde ar trebui să cureţe primăria oraşului de pe Bega, pentru că ai impresia că ai intrat în lumea gunoaielor. „Vom urmări şi vom verifica şi vom avea grijă ca la curăţenia de primăvară (şi nu numai) să fie salubrizată strada respectivă”, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara. Doi gealaţi s-au pus să spargă betonul de la piciorul unui stâlp. Poate le trebuie… Câinii continuă să urle… Nu au ocupaţie, iar fraţii lor stau întinşi la marginea străzii, cu sufletul în Raiul Câinilor… Poate cel care a aruncat CD-urile va arunca, data viitoare, şi CD-playerul. Nu s-ar mira nimeni, la ce gunoaie sunt acolo… iar câinii ar avea o ocupaţie… vor asculta muzică. Totuşi, unii se gândesc că cel care a aruncat CD-urile va veni să le ia şi să le pună la pubelă… Dar nu în povestea asta…

Comentarii

comentarii