Acasă Politica Nicolae Robu (PNL) cere creşterea alocaţiei pentru copii, dar nu ştie cât...

Nicolae Robu (PNL) cere creşterea alocaţiei pentru copii, dar nu ştie cât este aceasta în prezent

DISTRIBUIȚI

robu029Primarul PNL al Timişoarei, Nicolae Robu, cere Guvernului Ponta creşterea alocaţiei pentru copii, argumentând că aceasta nu a mai fost actualizată de şase ani, situându-se mult sub media europeană.
“Cerem Guvernului Ponta să aibă în vedere cât mai grabnic actualizarea acestei indemnizaţii pentru copii. Şi aşa natalitatea în România este slabă, mulţi copii se îmbolnăvesc din cauza condiţiilor precare în care sunt crescuţi. Cred că noi, dacă ne pretindem o societate sănătoasă şi civilizată, trebuie să acordăm maximă importanţă copiilor noştri”, a declarat Nicolae Robu, vineri, într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că toţi copiii României trebuie să crească sănătoşi şi să aibă condiţii civilizate pentru creşterea în familie, dar şi în sistemul de educaţie, începând de la creşe şi grădiniţe şi continuând cu celelalte cicluri de învăţământ.
Întrebat de presă dacă ştie care este cuantumul acestei alocaţii, Nicolae Robu nu a putut-o preciza, însă a afirmat că “media în Europa este de 100 de euro, aşa a înţeles”.
“Nu ştiu, dar am înţeles că este printre cele mai scăzute din Europa şi, de şase ani, nu a mai crescut, aşa am fost informat”, a răspuns Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii