Acasă Actualitate Noi controale ale poliţiştilor locali în Campusul Universitar din Timişoara

Noi controale ale poliţiştilor locali în Campusul Universitar din Timişoara

DISTRIBUIȚI

sanctiuni complexZona Campusului Universitar din Timişoara s-a aflat şi săptămâna aceasta în atenţia polițiștilor locali. Oamenii legii au făcut din nou controale în Complexul Studenţesc, pentru a vedea dacă patronii de cluburi şi localuri respectă normele care fac referire la comercializarea alcoolului, orarul de funcționare și afișarea de prețuri sau orar. În atenţia poliţiştilor s-au aflat şi cluburile în care s-a depăşit în mod repetat nivelul de zgomot. Astfel, în Complexul Studențesc au fost aplicate, într-o singură noapte, cinci sancțiuni de câte 1.000 de lei celor care comercializau alcool după închiderea localurilor, dar și celor care nu au respectat orarul de funcționare. În cazul în care societățile vor mai fi depistate în această situație se va trece la propunerea de suspendare a activității. În zona centrală, în urma măsurătorilor, s-a stabilit că trei cluburi au depășit  nivelul de zgomot, fiind, de asemenea, sancționate cu câte 1.000 de lei conform Legii 61/1991 republicată, iar în aceste cazuri, pentru că situația s-a repetat, se va propune închiderea locațiilor respective. Este vorba despre cluburi care funcționează pe str. Lucian Blaga, str. Mărăşeşti, str. Palanca – toate din zona Piața Unirii.

Comentarii

comentarii