Acasă Actualitate Noua maternitate a Spitalului Municipal ar putea fi construită în zona Blaşcovici

Noua maternitate a Spitalului Municipal ar putea fi construită în zona Blaşcovici

DISTRIBUIȚI

Noua maternitate a Spitalului Municipal Timişoara ar putea fi construită în zona Blaşcovici (Balta Verde), pe Calea Bogdăneştilor colţ cu strada Macilor, cu bani de la bugetul local şi va fi una ultramodernă, cu dotări auxiliare care vor deservi toate clinicile spitalului.

Potrivit conducerii spitalului, s-a reuşit  alocarea sumei de 500.000 de lei din bugetul pe 2018 al Timişoarei, totul începând cu un studiu de fezabilitate.

“Va fi un spaţiu de 4.000 mp al primăriei, pe care se va construi maternitatea dar şi alte funcţiuni administrative, bucătărie pentru clinicile din oraş şi spălătorie nouă, doar actualele Clinici Noi rămânând pe bucătăria proprie”, spune managerul Municipalului, Olimpia Oprea.

Aceste anexe administrative vor aduce economii cu aproape 50% spitalului faţă de cât se cheltuie în prezent cu serviciile de spălătorie.

Totodată, în curtea Spitalului Municipal se va construi un corp nou de clădire, de către primărie, cu 6-7 etaje, unde vor fi mutate sălile de operaţii, dar şi alte secţii. Construcţia va fi plătită de primărie, o investiţie multianuală care se doreşte finalizată în următorii trei ani, iar aparatura medicală va fi achiziţionată de Ministerul Sănătăţii.

Comentarii

comentarii