Alin Nica:
Fără restricţii asupra liberei circulaţii a informaţiilor
“În decursul a numai zece ani, o dezvoltare adecvată a reţelelor în bandă largă ar putea furniza Europei o activitate comercială suplimentară, în valoare de peste un trilion de euro, creând în acelaşi timp milioane de locuri de muncă. O creştere de numai 10 procente a penetrării reţelelor în bandă largă ar spori creşterea PIB-ului anual al Europei cu între 0,9 şi 1,5 %. (…) O atenţie deosebită trebuie acordată şi stimulării investiţiilor private pentru zonele rurale şi cu o densitate redusă. Aici, autorităţile locale şi regionale pot juca un rol central, prin coordonarea cererii de acces la reţele în bandă largă din partea instituţiilor de administraţie publică, instituţiilor de siguranţă publică, şcolilor locale şi unităţilor de asistenţă medicală, prin organizarea de grupuri de persoane la nivel local, prin lansarea unor zone de bandă largă demonstrative pentru consumatori şi desfăşurarea de cursuri de formare”, a spus Nica. Prin intermediul raportului privind „reţelele de telecomunicaţii transeuropene”, primarul comunei Dudeştii Noi a semnalat şi importanţa protejării vieţii private şi a datelor cu caracter personal, fără impunerea de restricţii asupra liberei circulaţii a informaţiilor.
„Până în 2020, peste 50% din gospodării să poată avea acces la conexiuni la Internet în bandă largă”
Raportul, care a primit aviz favorabil din partea Comitetului Regiunilor, salută ideea Comisiei Europene de a examina un nou model de tarifare, ceea ce ar duce la diminuarea tarifelor de acces la reţelele pe bază de cupru, pentru a facilita trecerea de la reţelele pe bază de cupru la cele de fibră optică, remarcând totodată faptul că este important ca reţelele să fie deschise pentru diferiţi operatori. Raportul propune, printre altele, utilizarea parteneriatelor public-private pentru a asigura accesul la serviciile de bandă largă, mai ales în zonele rurale şi pentru a se evita excluderea investiţiilor private. Regulamentul propus subliniază faptul că serviciile mobile wireless sunt esenţiale în promovarea competitivităţii regionale, a accesibilităţii şi a egalităţii între cetăţeni. În cadrul acestui raport se solicită să se acorde mai multă importanţă sensibilizării la nivel local şi regional şi stimulării actualizării infrastructurii, acestea fiind elemente necesare pentru dezvoltarea şi implementarea reţelelor de telecomunicaţii transeuropene. “Planul Comisiei Europene, cuprins în Strategia Europa 2020, este ca până în 2020 peste 50% din gospodării să poată avea acces la conexiuni la Internet în bandă largă de peste 100 Mbps şi toate gospodăriile din U.E. să poată avea acces la Internet de viteză de minim 30 Mbps. Acest lucru este salutat şi avizat favorabil în raportul meu”, a concluzionat Alin Nica.
Comentarii
comentarii