Acasă Eveniment O fetiță de 12 ani a încercat să iasă din România cu...

O fetiță de 12 ani a încercat să iasă din România cu buletinul surorii de 21 de ani

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o fetiță de 12 ani care a încercat să iasă din țară folosindu-se de cartea de identitate a surorii ei, care avea 21 de ani.
În data de 16.02.2017, în jurul orelor 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean român în vârstă de 27 de ani, însoţit de o adolescentă care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că fata din fața lor nu este una şi aceeaşi cu cea din documentul de călătorie prezentat. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că fetița este cetăţean român în vârstă de 12 ani, iar bărbatul care o însoțea este soțul surorii sale. În cadrul primelor cercetări s-a stabilit că, cartea de identitate aparținea surorii tinerei, în vârstă de 21 ani şi a recurs la această metodă, sfătuită de cumnatul său, deoarece dorea să ajungă în Germania la părinţi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea, complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane.

Comentarii

comentarii