Institutul de Istorie a Academiei Române o apariție editiorială de excepție. Este vorba de lucrarea O istorie a Banatului. Compendiu. Coordonatori: Ioan Bolovan, Rudolf Gräf. Cuvânt de prețuire: acad. Ioan-Aurel Pop. Prefață, acad. Dan Dubină.
Volum editat împreună cu Academia Română – Centrul de Studii Transilvane.
“Istoria Banatului reflectă viața oamenilor care au trăit în locurile numite, de la un timp, Banat, adică între Dunăre la sud, Mureș la nord, Tisa la vest și o verigă a lanțului Carpaților la est.
Este vorba despre oameni ca toți oamenii, buni și răi, care au lăsat urme notabile, păstrate până azi, pe care un mănunchi de istorici – coordonați de profesorii Ioan Bolovan și Rudolf Gräf – au încercat să le descifreze, să le explice, să le dea sens.
Simbolul acestui compendiu nu este o istorie înfrumusețată, ci una realistă, ca viața, iar autorii au găsit tonul potrivit în a reface tablouri de demult, în acord cu toți locuitorii și cu toate comunitățile trăitoare între Dunăre, Tisa, Mureș și Carpați, cu personalități și mase, deopotrivă, de români, germani, unguri, sârbi, evrei, bulgari, cehi, slovaci, romi și alții, în esență însă, cu toții, bănățeni de toate felurile și din toate timpurile. Este o încercare temerară, dar una reușită, făcută cu mintea și sufletul, după toate regulile recunoscute ale „meseriei de istoric”, explică academician Ioan Aurel Pop
“Filiala din Timișoara a Academiei Române, prin Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, și-a dorit mai demult să realizeze o monografie cuprinzătoare, un „Tratat al Istoriei Banatului”. Din varii motive, deși au existat anumite tentative și au fost publicate volume și studii selective, care au acoperit diverse perioade din istoria Banatului, acest deziderat încă nu s-a îndeplinit în forma și ținuta dorită.
Compendiul care vede acum lumina tiparului sub egida Centrului de Studii Transilvane și a Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca este însă un prim pas concret către realizarea acestui proiect identitar și editorial de anvergură.” (ACAD. DAN DUBINĂ)
Lucrarea „O istorie a Banatului. Compendiu” se vrea o nouă carte de vizită a provinciei, scrisă de istorici aparținând unor generații, dar și unor școli istorice diferite, pasionați și preocupați de multiplele fațete ale trecutului acesteia.
Aceste meleaguri, aflate la întretăierea drumurilor ce legau centrul de răsăritul continentului, au trezit atenția cronicarilor încă din vremea în care provincia s-a identificat cu numele de „Banat”, devenind „o Europă în miniatură”, astfel că, de-a lungul ultimelor trei secole, istorici, deopotrivă, bănățeni (români, germani, maghiari, sârbi, evrei), ardeleni, români din Vechiul Regat sau cercetători străini i-au dedicat studii consistente.
Pe de o parte, paginile acestui compendiu prezintă rezultatele studierii acestor opere, precum și a fondurilor de arhivă. Pe de altă parte, ne dorim să constituie un punct de pornire pentru viitoarele istorii încă nescrise, speranța noastră legându-se de infinitele enigme oferite de această provincie – o bază consistentă pentru viitoarele generații de specialiști capabile să ducă mai departe povestea atipică a acestei regiuni istorice, o poveste captivantă pentru cititorii curioși și atrași de Banat. (PROF. UNIV. DR. IOAN BOLOVAN, PROF. UNIV. DR. RUDOLF GRÄF) – explică Institutul de Istorie a Academiei Române.
Cartea a apărut în Colecția “Istorie contemporană”, coordonată de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.