Acasă Actualitate O mamă s-a plâns că fiica ei a fost agresată de educatoare...

O mamă s-a plâns că fiica ei a fost agresată de educatoare la grădiniţa din Racoviţa. Poliţiştii din Timiş s-au autosesizat şi fac cercetări

DISTRIBUIȚI

O mamă s-a plâns pe reţelele de socializare că fetita sa cea mică a fost lovită de educatoare la Grădiniţa din comuna Racoviţa, judeţul Timiş. În urma acestor informaţii, poliţiştii s-au autosesizat şi fac cercetări pentru purtare abuzivă. Şi la nivelul şcolii va fi cercetat cazul. 

Legat de situația de la Grădinița P.N. Racovița, Inspectoratul Școlar Județean Timiș susține că informația privind abuzul fizic asupra minorei, de la unitatea școlară Racovița, a fost preluată de către reprezentanții ISJ Timiș în cursul dimineții de luni, 19 februarie.

Nu s-a înregistrat nicio sesizare scrisă la ISJ Timiș și nici la unitatea de învățământ.

Conducerea Școlii Gimnaziale Racovița a aflat despre presupusul abuz, în cursul serii trecute, dintr-o postare pe o rețea de socializare, postare realizată de mama minorei de 2 ani și jumătate.

Se presupune că minora a fost agresată fizic de către doamna educatoare, în cursul săptămânii trecute, prin “aplicarea unei măsuri de corecție cu o jordiță, peste mânuțe și față”.

“Copilul de vârstă antepreșcolară a fost primit în grădiniță, în urma înțelegerii verbale dintre doamna educatoare și părinte, fără ca acesta să fie înscris corect în învățământul preșcolar.

Acest fapt atrage, după sine, o cercetare disciplinară a cadrului didactic, care a facilitat frecventarea grădiniței, fără forme legal constituite”, spune Aura Danielescu, inspector șef al ISJ Timiș.

Pentru a se verifica acuzațiile aduse de părinții minorei, unitatea de învățământ va pune în aplicare prevederile legii învățământului și va demara o cercetare disciplinară.

Potrivit articolului 209, alineat 2) din legea învățământului: “reprezintă abateri disciplinare ale personalului didactic* de predare şi se sancţionează potrivit art. 210, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune:

  1. a) faptele de violenţă fizică şi/sau verbală îndreptate împotriva elevilor sau a colegilor.

“Abaterile disciplinare și, aici, ne referim la violența fizică asupra unui minor, dacă sunt dovedite,  pot fi sancţionate numai după solicitarea unui raport de specialitate realizat de specialişti din cadrul DGASPC, la solicitarea scrisă a unităţii de învăţământ”, mai spune Danielescu.

 “Facem precizarea că, în situația în care cadrul didactic este cercetat pentru una din faptele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) de la articolul 209 din Legea învățământului (aici se încadrează și fapta pentru care este acuzată doamna educatoare),  pe perioada desfăşurării cercetării disciplinare, acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari, cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale”, spune prof. Danielescu.

Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt (articolul 209, alineat 2):

  1. a) avertisment scris;
  2. b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
  3. c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obţinerea gradaţiei de merit, pentru ocuparea unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control ori a unei funcţii didactice superioare;
  4. d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale;e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 209 alin. (2) lit. a) şi b) se pot aplica cumulat sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) sau cea prevăzută la alin. (1) lit. e).

Pentru celelalte abateri se poate aplica sancţiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancţiunile prevăzute la alin. (1).(3) În funcţie de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancţiunilor prevăzute la lit. b)-e) se dispune şi măsura retragerii decoraţiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 218.

ISJ Timiș a luat legătura, imediat ce a aflat, cu directorul unității de învățământ, care, în cursul serii trecute, a abordat cadrul didactic, acesta din urmă negând orice formă de abuz asupra minorului.

ISJ Timiș mai susține că unitatea de învățământ va demara cercetarea disciplinară, așteptând însă ca, în cursul acestei zile, reprezentantul legal al minorei sau orice altă persoană să sesizeze,  în scris, cu privire la săvârşirea faptei, ce poate constitui abatere disciplinară, prin înregistrarea sesizării la secretariatul unităţii de  învăţământ.

În cadrul cercetării împrejurărilor şi faptelor reclamate se vor stabili urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei, precum şi orice alte date concludente.

 Audierea celui cercetat şi verificarea apărării acestuia sunt obligatorii. Cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să îşi producă probe în apărare.

Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării raportului de cercetare disciplinară, la registratura generală a unităţii de învăţământ preuniversitar.

Îi va fi  adusă la cunoştinţă persoanei de către conducătorul instituţiei după aprobarea în consiliul de administraţie al acesteia, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată – a concluzionat ptof. Aura Danielescu, inspector șef al ISJ Timiș, luni 19 februarie.

Comentarii

comentarii