Acasă Actualitate O Timişoară mai curată spre binele nostru şi al copiilor noştri

O Timişoară mai curată spre binele nostru şi al copiilor noştri

DISTRIBUIȚI

Peste 500 de lucrări artistice realizate de prichindeii de la 32 de instituţii de şcolare şi preşcolare din Timişoara au fost înscrise la cea de-a treia ediţie a concursului „Flori pentru Timişoara”, sâmbătă, 28 mai, de la ora 10.30, la Casa de Cultură a Studenţilor. Concursul a fost organizat de Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 14 din Timişoara.

Acţiunea a avut loc în cadrul campaniei de mare succes „Nu te pune cu timisorenii!”. „A fost un concurs reuşit, fiindcă s-a înţeles că a fost vorba de un concurs pe teme ecologice. Lucrările au avut mesaje artistice, privind protecţia mediului. Dorim o Timişoară mai curată, spre binele nostru şi al copiilor noştri”, a spus prof. Angela Răducan, directorul Grădiniţei PP nr. 14.

Concursul a urmărit obiective de ecologie urbană, educaţie pentru mediu şi educaţie estetică a copiilor preşcolari şi şcolari mici, stimularea creativităţii cadrelor didactice, în sensul elaborării unor postere care să conţină mesaje pro-mediu, atât de convingătoare încât să poată influenţa pozitiv atitudinea cetăţenilor.

Scopul concursului a fost încurajarea copiilor şi adulţilor să ia atitudine în privinţa protecţiei naturii şi în asigurarea curăţeniei mediului urban, în Timişoara. Un alt obiectiv este aplicarea educaţiei pentru mediu în învăţământul preşcolar şi şcolar, dar şi valorificarea creaţiilor artistice cu subiect ecologic, pentru a încuraja integrarea socială complexă a viitorilor ceteţeni ai Timişoarei.

Partenerii evenimentului au fost Inspectoratul Şcolar Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Casa Corpului Didactic Timiş, Rotary Club Timişoara şi Retim. „Mulţumesc partenerilor noştri care ne-au ajutat să organizăm concursul”, a spus prof. Răducan.

Comentarii

comentarii