Acasă Actualitate Şofer RATT, prins beat la volan

Şofer RATT, prins beat la volan

DISTRIBUIȚI

Zeci de şoferi şi vatmani de pe mijloacele de transport în comun au fost obligaţi să sufle în fiole, de la primele ore ale dimineţii, miercuri, la Timişoara. Acţiunea, ce părea una de rutină, s-a terminat neaşteptat. Un şofer a fost prins cu o alcolemie de 0,49% în aerul expirat. Bărbatul a rămas fără permis, i s-a întocmit dosar penal şi acum riscă să fie dat afară şi de la serviciu. Riscă să ajungă pe drumuri

„Poliţiştii ruteirişti din Timişoara au organizat o acţiune de verificare a conducătorilor de pe mijloacele de transport în comun. În timpul acţiunii, conducătorul unui autobuz a fost depistat având o alcoolemie de 0,49 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice şi i s-a întocmit dosar penal”, spune Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş. Mai-marii de la RATT spun că nu numai şoferul prins băut va plăti pentru acest incident. „Noi nu putem tolera aşa ceva. Şoferul care a fost prins băut va intra în comisia de disciplină. Probabil că se vor lua măsuri drastice atât împotriva lui, cât şi împotriva celor care, confrom procedurilor interne, trebuiau să-l verifice la ieşirea pe traseu. Suntem în slujba călătorilor şi nu ne putem juca cu viaţa lor. Vom merge până la desfacerea contractului de muncă. Noi avem etiloteste, şeful de coloană, dacă are suspiciuni, trebuie să pună fiola la ieşire din garaj”, spune Ionuţ Nasleu, directorul adjunct de la RATT.

 

Comentarii

comentarii