Acasă Actualitate Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

DISTRIBUIȚI

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița.

Dincolo de manualele de Educație Muzicală după care învață în sala de clasă, proiectul Dumbrăvița Muzicală le-a oferit copiilor oportunitatea de a cunoaște muzica dintr-o cu totul altă perspectivă. Asociația Trib’Art, în parteneriat cu Primăria Comunei Dumbrăvița, au organizat în comună mai multe activități destinate elevilor și părinților. 

Expoziția de instrumente muzicale a urmărit atât educația muzicală, cât și crearea unui cadru oportun pentru a-i lăsa pe elevi să experimenteze și să se exprime liber. Cei mici au putut testa atât instrumente care fac deja parte din vocabularul lor muzical, precum vioara, trompeta sau chitara, cât și câteva instrumente care le-au pus la încercare imaginația, precum Thundstorm, Wavedrum, Kalimba sau Boomwhackers. Aproximativ 65 de clase din cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița au participat la această activitate.  

De asemenea, timp de 8 săptămâni, în fiecare zi de miercuri, în incinta Casei de Cultură Dumbrăvița au fost organizate recitaluri în cadrul cărora numeroși muzicieni timișoreni au fost invitați să-i încânte pe elevi cu un repertoriu adaptat vârstei și curiozității lor. Aproximativ 42 de clase din cadrul Școlii Gimnaziale au participat la această activitate pe parcursul întregii perioade de desfășurare. 

După aproximativ 5 luni în care muzica a fost adusă în atenția celor mici sub diferite forme, pregătirile pentru concertul final ce va marca încheierea proiectului au început și ele. Elevii vor susține pe data de 9 mai, de Ziua Europei, un spectacol care, de data aceasta, îi va pune pe ei în postura artiștilor. Înscrierile sunt deschise pentru cadrele didactice din Dumbrăvița care doresc să participe alături de clasele lor primare și gimnaziale până pe data de 1 aprilie, și se fac prin completarea următorului chestionar: https://forms.gle/6wNXUJNJRVXuADk56.

Dumbrăvița Muzicală este un proiect de educație culturală, dezvoltat de către Asociația Trib’Art, ce reunește instituții locale și artiști profesioniști sub umbrela obiectivului de a stimula creativitatea copiilor și de a-i implica în activități ce au la bază exprimarea artistică.

Proiectul este finanțat în cadrul Investiției I5, C11 din Planul Național de Redresare și Reziliență. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Comentarii

comentarii