Acasă Actualitate Pacienţi din Ungaria sau Bulgaria vor fi atraşi la Spitalul de Copii...

Pacienţi din Ungaria sau Bulgaria vor fi atraşi la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara

DISTRIBUIȚI

Pentru reducerea datoriilor de 110 miliarde de lei vechi
Dr. Mihai Gafencu (foto), PR Spitalul de Copii, a spus, miercuri, 24 martie, că vor fi contactaţi şi medicii de familie din toată Regiunea de Vest, pentru a-şi trimite aici cazurile
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara este, alături de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara (300 de miliarde de lei vechi datorii), una dintre instituţiile sanitare din Timiş cu cele mai mari datorii istorice – 110 miliarde de lei vechi. Această sumă uriaşă împovărează extrem de mult activitatea spitalului şi soluţii eficiente nu se prea găsesc, pentru a fi diminuată. Situaţia era atât de gravă, încât, o vreme, Trezoreria a blocat conturile instituţiei. Acum, noua conducere mizează pe creşterea adresabilităţii către spital, pentru a contracta cât mai multe cazuri şi, astfel, să atragă fonduri de la casa de asigurări.

Patru manageri, în 2009

O vină a acestei stări de lucruri o are şi Ministerul Sănătăţii, fiindcă îi schimbă foarte des pe managerii instituţiei, după interesul politic, în loc să îl lase pe unul să îşi facă treaba şi să caute soluţii pentru a scădea datoriile. Numai în 2009 s-au perindat la şefia spitalului patru manageri. Unul dintre ei, Andrei Marin, se află în proces cu spitalul şi cu Ministerul Sănătăţii, fiindcă el consideră că a fost schimbat abuziv şi i s-a interzis dreptul la muncă. Se pare că acest caz a ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Dr. Mihai Gafencu, PR Spitalul de Copii, a spus, miercuri, 24 martie, că pentru a fi diminuate datoriile, actuala conducere va contactata medicii de familie din toată Regiunea de Vest – judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin – şi chiar pe medicii din ţările vecine – Serbia, Ungaria sau Bulgaria – pentru a-şi trimite micuţii pacienţi să fie trataţi la spitalul de copii din Timişoara. Anual, aici sunt internate aproximativ 900 de cazuri, iar dintre acestea o treime sunt cu o patologie gravă. De obicei, la spitalul din Timişoara vin cele mai grele cazuri din întreaga Regiune de Vest, fiindcă aici sunt medici pediatri foarte buni. Deşi o parte din spital a fost renovat în totalitate de nemţi, cu câţiva ani în urmă, Clubul Rotaract Timişoara a mai dat o mână de ajutor instituţiei. Astfel, săptămâna trecută, a organizat un concert în care o trupă de tineri a cântat într-un bar din Timişoara. Suma care s-a strâns a fost donată în totalitate Spitalului “Louis Ţurcanu” şi au fost cumpărate un pulsoximetru, un monitor şi pături termoizolante.

Morga, renovată în totalitate

Cinci din cele şapte cadavre ale copiilor care erau ţinute în morga Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara, de prin 2006, au fost, în sfârşit, înhumate, iar celelalte două rămase vor fi îngropate în scurt timp. De asemenea, în două-trei zile, Spitalul “Louis Ţurcanu” va finaliza renovarea în totalitate a compartimentului unde are loc depozitarea şi autopsia cadavrelor micuţilor. “Este refăcut tot, de la uşă până la mobilierul specific, faianţare sau aerisire. Cadavrele sunt ţinute într-o cameră frigorifică dedicată sugarilor. Nu avem cameră frigorifică pentru dimensiunile adultului”, a spus dr. Mihai Gafencu. O veste mai bună pentru angajaţii spitalului este faptul că, în 29 martie, vor primi al treisprezecelea salariu, dar numai pe jumătate.

Comentarii

comentarii