Acasă Cultura Pana de automobil, în premieră la Teatrul Naţional Timişoara

Pana de automobil, în premieră la Teatrul Naţional Timişoara

DISTRIBUIȚI

Scena Teatrului Naţional Timişoara va găzdui o nouă premieră, miercuri, 30 noiembrie, de la ora 19.00, în sala Studio 5. Spectacolul „Pana de automobil”, dramatizare de Sabin Popescu a romanului lui Friedrich Dürrenmatt, este o poveste cu suspans despre nevinovăţie şi culpă, ca şi despre nevoia de control pe care oamenii simt nevoia să o exercite mai ales asupra altor oameni. Spectacolul este semnat de regizorul Sabin Popescu, iar distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Romeo Ioan, Damian Oancea, Cristian Szekeres, Valentin Ivanciuc, Irene Flamann Catalina şi Onuţ Danciu. Spaţiul scenic aparţine scenografilor Zsolt Feher (decoruri) şi Krisztina Nagy (costume), iar muzica este semnată de compozitorul Ilie Stepan. Alin Radu semnează mişcarea scenică,  light designul aparţine lui Florian Putere,  iar spaţiul video este un concept Film&Go Company. Următoarea reprezentaţie a spectacolului „Pana de automobil” va avea loc duminică, 4 decembrie, de la ora 19.00.
 

Comentarii

comentarii