Acasă Actualitate Patru migranţi ascunşi sub autoturisme la Curtici

Patru migranţi ascunşi sub autoturisme la Curtici

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat şi reţinut patru persoane care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară ascunşi pe platforma unui tren care transporta autoturisme.

Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici au efectuat controlul specific asupra unei garnituri de tren încărcate cu autoturisme, care avea ca destinaţie finală Germania. Cu această ocazie au depistat pe platforma vagoanelor, ascunse sub autoturismele transportate, patru persoane de sex masculin care încercau să iasă ilegal din ţară. Bărbații au fost conduși la sediul Sectorului și în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul era format din doi cetăţeni tunisieni, un cetăţean sudanez şi un cetăţean marocan, cu vârste cuprinse între 19 şi 33 de ani. Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Comentarii

comentarii