Acasă Politica PDL duce la Cluj mitingiști pe bani

PDL duce la Cluj mitingiști pe bani

DISTRIBUIȚI

Într-un război al declarațiilor, democrat-liberalii arădeni își adună membrii rămașI, pentru a-i duce la mitingul de la Cluj. De la Arad, considerată una dintre organizațiile fruntașe, pleacă opt autocare, plus autoturisme. Deputatul social-democrat Ciprian Luca acuză încercările disperate ale reprezentanților PDL de a-și atrage adepți. Acesta susține că ei și-au pierdut credibilitatea până și în rândurile membrilor de partid, care se dezic de ei și refuză să participe la acțiunile partidului. „Precum ne-am obișnuit deja, PDL nu este în stare, prin oamenii săi, decât să distrugă tot ce ating. Au ajuns să se autodistrugă și pe ei înșiși, din interior. Dovadă stă nivelul la care a ajuns partidul acum, atât în plan central, cât și local. La Arad, dacă până în urmă cu puțin timp, se vorbea despre un județ portocaliu, acum, situația în care au ajuns portocaliii e jalnică. PDL-iștii arădeni nu se mai bucură de credibilitate nici măcar în rândurile membrilor lor de partid. Așa se face că nu au reușit să adune nici măcar câte zece oameni din fiecare comună, așa cum li s-a cerut de la preamărita conducere, pentru a participa la mitingul organizat  la Cluj”, a declarat deputatul Luca. Deputatul arădean susține că pentru a-și îndeplini sarcinile pe linie de partid, liderii locali au ajuns să apeleze, desigur, contracost, la serviciile oamenilor cu situații materiale precare și la cei din clase sociale inferioare, pentru a atinge pragul numeric impus. „E jalnic ce se întâmplă la ei în partid. Nici măcar primarii care au ajuns în funcție pe listele lor nu îi mai susțin, refuză să participe la mitingul de la Cluj și să se afișeze public ca susținători ai lui Băsescu. Orice om cu discernământ a ajuns să se dezică de Băsescu și de practicile lui, respectiv ale “marionetelor” sale, mânuite în așa fel doar ca să sărăcească țara și pe locuitorii ei. Mă bucur că până și membrii lor de partid au ajuns să conștientizeze influența nefastă pe care o are Traian Băsescu asupra românilor”, a explicat deputatul Ciprian Luca. Pe surse, s-a aflat că o „excursie” de la Arad la mitingul de la Cluj se plătește cu 100 de lei și o masă gustoasă.

Comentarii

comentarii