Tot duminică, polițiștii, împreună cu jandarmii, polițiștii locali, pompierii și inspectorii de muncă au verificat și unitățile comerciale și mijloacele de transport din județ. Au dat 92 de amenzi, în valoare totală de 42.500 de lei, persoanelor care nu purtau mască și două amenzi, în valoare de 1.000 de lei, nevaccinaților care au fost prinși plecând de acasă fără declarație după ora 22.00.
„În cursul zilei de ieri, 21 noiembrie a.c., la activităţi au participat 263 de forţe de ordine, fiind verificate 100 societăți comerciale, precum şi 80 de mijloace de transport persoane, dintre care 40 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2.000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 46.500 de lei”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Comentarii
comentarii