Acasă Eveniment Petrecere de revelion în aer liber, la Lugoj

Petrecere de revelion în aer liber, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Municipalitatea lugojeană va organiza şi anul acesta, în noaptea dintre ani, o petrecere de revelion în aer liber. Pentru a patra oară consecutiv, edilii lugojeni vor organiza un concert de revelion în Piaţa Victoriei. Petrecerea publică se va desfăşura chiar în faţa primăriei, începând cu ora 22,15, şi se va prelungi până după miezul nopţii.  În acest an, alegerea formațiilor care vor concerta în fața lugojenilor s-a făcut în ideea încurajării valorilor din zonă, astfel că vor fi prezente pe scenă trupele „Cezar Costescu Instrumental Trio”, din Lugoj,  „Ora H” şi „Rockabil”, din Timişoara. Trupa „Cezar Costescu Instrumental Trio” este o prezenţă binecunoscută publicului lugojean. În noaptea dintre ani, această trupă o are invitată pe solista Bianca Micşa şi va avea două apariţii pe scenă, prima în deschiderea  spectacolului, iar cea de-a doua la final, după trecerea în noul an şi focul de artificii. „Ora H” abordează genurile rock, blues şi jazz, iar liderul acesteia, Bujor Hariga, spunea în preajma debutului: „Am ales piese la care se pot pune mereu câte ceva teme în plus, am adăugat şi teme personale. Avem un repertoriu bine stabilit, dar nu vrem să fie piese comerciale. La fiecare piesă vrem să ne lăsăm amprenta personală”. Trupa „Rockabil” este cunoscută publicului lugojean în faţa căruia a mai avut câteva apariţii. Are în repertoriu piese de blues şi rock, coveruri ale unor formaţii celebre. Conform tradiţiei, lugojenii vor întâmpina 2015 cu un foc de artificii.

  

Comentarii

comentarii