Acasă Actualitate PND – o nouă organizaţie politică apare şi în Timişoara: „Nu ne...

PND – o nouă organizaţie politică apare şi în Timişoara: „Nu ne dorim să reformăm PP-DD”

DISTRIBUIȚI

partidul national democrat

Partidul Naţional Democrat este noua formaţiune politică, aflată în curs de înregistrare la Tribunalul Bucureşti, care are filială şi în Timiş. În Timiş sunt comitete de iniţiativă în 72 de localităţi, iar un comitet de iniţiativă este format din minim două persoane. „Sunt 19 membri fondatori, dintre care majoritatea sunt deputaţi aleşi pe listele PP-DD. Am strâns 34.000 de semnături în patru săptămâni. Timişul a strâns prima mie de semnături în mai puţin de şapte zile. Nu ne dorim să reformăm PP-DD, să rebranduim PP-DD. Avem o doctrină de centru-dreapta. Oameni care au înţeles ori sunt pe cale să înţeleagă că singura soluţie a României este să evolueze în felul în care ne dorim, prin muncă, antreprenoriat”, spune Cătălin Daniel-Fenechiu, unul dintre cei 19 fondatori. Partidul are 18 principii. „Un principiu pe care vrem să-l aplicăm este stoparea jafului şi risipei banului public. De 25 de ani în România se fură, copiii nu au alocaţii, medici, profesori trăiesc de pe o zi pe alta. Oameni care au muncit o viaţă se uită la cei care au furat de 25 de ani, ne-au sfidat şi astăzi, după 25 de ani, unii dintre ei trec prin arestul preventiv. Dorinţa noastră, a PND, este confiscarea averilor. Nu este suficient să-i ţinem în penitenciar, pe banii noştri, cu 2.600 de lei pe lună, în condiţiile în care o alocaţie pentru copii este de 42 de lei pe lună. Noi cerem majorarea alocaţiei de stat pentru copii la nivelul mediei Uniunii Europene”, spune Liliana Mincă, deputat de Botoşani.

Comentarii

comentarii