Acasă Actualitate PNL Lugoj organizează un Bal caritabil

PNL Lugoj organizează un Bal caritabil

DISTRIBUIȚI

PNL Lugoj 101Liberalii lugojeni vor organiza, la sfârșitul acestei săptămâni, un Bal caritabil, cu strângere de fonduri pentru copiii și persoanele în vârstă, cu probleme sociale, din Lugoj. Acțiunea de caritate va avea loc vineri, 4 decembrie, de la ora 19, la restaurantul Royal.  După cum a anunțat Ioan Ambruș, președintele PNL Lugoj, la eveniment va participa și Vasile Blaga, co-președintele Partidului Național Liberal, care va veni la Lugoj de la Craiova. De aemenea, vor fi prezenți cei doi co-președinți ai PNL Timiș, Nicolae Robu și Dan Popa, precum și liderii organizațiilor județene ale PNL de femei și de tineret. “Am făcut demersuri să fie alături de noi și doamna Alina Gorghiu”, a mai precizat Ioan Ambruș, menționând că, din fondurile colectate în cadrul evenimentului vor fi oferite cadouri de Crăciun pentru 150 de copii cu probleme sociale și pentru 70 de de vârstnici și alte persoane asistate din instituțiile cu profil social din Lugoj.

Comentarii

comentarii