Acasă Actualitate Podul de la Uzina de Apă, refăcut complet în 10 luni

Podul de la Uzina de Apă, refăcut complet în 10 luni

DISTRIBUIȚI

podul uzina de apa 2

Marius Scorobete, şef de şantier: „Pe ploaie se inaugurează lucrările, să se vadă că nu stă apa”

La Timişoara, a fost finalizat încă un proiect de infrastructură. Unul nu foarte amplu, dar important pentru oamenii care circulă între Timişoara şi Ghiroda.

A fost terminată reconstrucţia podului de la Uzina de Apă. Firma care realizează şi lucrările la Pasajul Michelangelo au demolat vechiul pod şi a construit un pod nou, cu structură din dale de beton cu grinzi metalice înglobate, parte carosabilă şi trotuar.

Lungimea podului este de 16,84 m, gabaritul său este de 10,74 m, cu două benzi de circulaţie, o bandă de ghidare, o zonă de siguranţă şi un trotuar. Rezistenţa podului este proiectată la o capacitate de până la 80 de tone. În contract este prevăzută şi decolmatarea canalului peste care trece podul, 30 de metri într-o parte a podului şi 30 de metri în cealaltă parte, lucrare care nu a fost încă realizată. Valoarea lucrării a fost de 1.408.773,46 (TVA inclus).

Constructorul, S.C. CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara S.R.L., a beneficiat şi de o amânare a termenului de finalizare, din cauza condiţiilor metro nefavorabile de iarna trecută. Pe lângă lucrările cuprinse în contract, forma va realiza şi un teren de baschet, sub formă de sponsorizare, între pod şi Parcul Fraţii Constantin.

Inaugurăm astăzi un pod important pentru locuitorii din această zonă şi pentru locuitorii care au treabă în această zonă. Un pod care a fost făcut într-o perioadă de 10 luni, având termenul de finalizare luna septembrie 2013. A fost o perioadă în care nu s-a putut lucra, din cauza intemperiilor. S-a făcut o construcţie compeletă, de la zero, a acestui pod, podul vechi fiind demolat. S-au prevăzut parapeţi, locuri de securitate, s-au amenajat trotuarele, s-au amenajat spaţii verzi şi s-a asflatat o porţiune din drum, schimbându-se inclusiv bordurile în această zonă”, a declarat primarul Robu. 

Comentarii

comentarii