Acasă Sport Poli Timişoara continuă pregătirea în Austria

Poli Timişoara continuă pregătirea în Austria

DISTRIBUIȚI

Formaţia Politehnica Timişoara se pregăteşte intens pentru sezonul viitor, alb-violeţii antrenându-se cu speranţa ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv să dea o soluţie favorabilă în ceea ce priveşte participarea în cupele europene. Incertitudinea legată de liga în care va evolua Poli din sezonul viitor nu-i afectează pe jucătorii viola, aceştia trăgând tare la antrenamente pentru a nu pierde din perioada de pregătire. Astfel, după ce au încehiat primul cantonament din Ungaria, unde au disputat şi un meci amical, trupa bănăţeană se pregăteşte să plece în al doilea stagiu al verii, în Austria. Plecarea în cel de-al doilea cantonament va avea loc luni şi va dura două săptămâni. În acest timp, elevii lui Duşan Uhrin Jr. vor juca cinci meciuri amicale. Printre echipele contra cărora Poli va juca în stagiul din Austria se numără MFK Kosice din Slovacia şi Zestafoni din Georgia, celelate adversare urmând a fi anunţate săptămâna viitoare. În ceea ce priveşte lotul de jucători, echipa alb-violetă a bifat la capitolul plecări şapte jucători, printre care se numără şi golgeterul ediţiei trecute de campionat, Ianis Zicu. Cu toate acestea, oficialii grupării de pe Bega speră să facă faţă ediţiei viitoare de Liga I cu fotbalişti promovaţi de la echipa satelit.  

 

Comentarii

comentarii