Acasă Sport Poli Timișoara și-a stabilit programul de pregătire

Poli Timișoara și-a stabilit programul de pregătire

DISTRIBUIȚI

Jucătorii Politehnicii Timișoara și-au aflat programul de pregătire din această iarnă, cu toate că fotbaliștii lui Vali Velcea au încă vacanță până la jumătatea lunii ianuarie. Conducătorii bănățeni au stabilit că este nevoie de două cantonamente până la reluarea ligii secunde, ambele urmând să aibă loc în străinătate. După reunirea lotului, programată pe data de 15 ianuarie, alb-violeții vor pleca în Ungaria, la Debrecen, acolo unde se vor pregăti aproximativ două săptămâni. Timișorenii vor reveni în țară la începutul lunii februarie, pentru ca pe 12 februarie lotul bănățean să plece la Marbella în Spania pentru efectuarea celui de-al doilea stagiu de pregătire. Astfel, tehnicianul Vali Velcea va avea destul timp să pregătească echipa pentru returul Ligii a II-a. În ceea ce privește campania de transferuri a grupării de pe Bega, primii jucători au sosit deja în curtea Politehnicii, George Petcuț și Rover Cârstea semnând în această săptămână contractele cu gruparea viola. La capitolul plecări, singurul fotbalist care a părăsit echipa Politehnicii este Dorin Goga, atacantul semnând deja o înțelegere pe trei ani cu prim-divizionara FC Vaslui. Săptămâna următoare va urma să se concretizeze și cealaltă plecare de la Poli, Curtean reușind să se înțeleagă cu cei de la Dinamo București, aceștia urmând să se înțeleagă cu oficialii timișoreni sub ce formă va veni jucătorul bănățean la gruparea bucureșteană.
 

Comentarii

comentarii