Acasă Sport Poli Timișoara II și-a revenit cu o victorie împotriva celor de la...

Poli Timișoara II și-a revenit cu o victorie împotriva celor de la Gloria Reșița

DISTRIBUIȚI

Politehnica Timișoara II s-a impus categoric în etapa a XX-a din Liga a III-a, bănățenii reușind să rupă șirul de înfrângeri suferite în ultimele trei etape și au câștigat fără drept de apel meciul jucat în compania echipei Gloria Reșița, formație ce ocupă ultima poziție în clasamentul ligii a III-a. Jucătorii conduși de Adrian Stoicov au întâlnit o echipă mult mai tânără în meciul disputat pe stadionul Colterm din Timișoara și nu au avut probleme în a pune mâna pe toate cele trei puncte puse în joc. Cu o formulă de start alcătuită din Iordache, Vucea, Dăruială, Zaluschi, Zele, Szalkai, Artean, Silaghi, Leagu, Boştină și Popa, Poli II a început mai greu meciul, oaspeții izbutind să marcheze primii, după ce trecuseră doar cinci minute. Alb-violeții s-au trezit repede și au egalat un sfert de oră mai târziu, grație unui autogol. Prima repriză a fost lipsită de ocazii clare de gol, ambele echipe reușind cu greu să-și creeze ocazii de a puncta. Astfel, la pauză s-a intrat cu scorul de 1-1, rezultat la care puțină lume se aștepta, având în vedere diferența din clasament dintre cele două combatante. Oaspeții au început mai bine actul secund, însă primii care au marcat au fost jucătorii timișoreni, căpitanul Popa izbutind să urce scorul la 2-1 pentru Politehnica. Cu un jucător eliminat din tabăra reșițenilor, elevii lui Stoicov au început să atace tot mai mult în căutarea desprinderii, lucru care le-a și reușit în minutul 64, Popa reușind dubla pentru bănățeni. Cu victoria deja adjudecată, alb-violeții s-au relaxat, însă nu au dat ocazia echipei vizitatoare să se apropie de poarta apărată de Iordache. Finalul de meci a aparținut echipei gazdă, care a mai marcat de două ori după o serie de ratări, mai întâi Velici a dus scorul la 4-1, pentru ca același Popa să reușească tripla, ce a consfințit și scorul final de 5-1. Poli II se impune astfel în etapa a XX-a în fața lanternei roșii Gloria Reșița, cu scorul de 5-1, și ajunge la 28 de puncte. În etapa următoare, elevii lui Stoicov vor juca în deplasare contra echipei de Național Sebiș, partida urmând a avea loc la finalul săptămânii.

 

Comentarii

comentarii