Acasă Sport Poli Timișoara l-a pierdut și pe Pantilimon

Poli Timișoara l-a pierdut și pe Pantilimon

DISTRIBUIȚI

Lista plecărilor de la formația Politehnica Timișoara a fost întregită, zilele acestea, cu transferul goalkeeper-ului Costel Pantilimon, care a semnat deja o înțelegere cu gruparea engleză Manchester City. Așadar, după plecările lui Alexa, Bourceanu sau Zicu, Poli a mai pierdut un jucător important, Pantilimon alegând să joace într-un campionat puternic din Europa. Jucătorul de 24 de ani a fost dorit de Manchester imediat după dubla din Liga Campionilor dintre Poli și gruparea engleză și, cu toate că a fost dorit și de Arsenal Londra și Inter Milano, portarul bănățean a ales să evolueze în campionatul din Anglia, la Man. City. Pantilimon va avea concurență mare pe post, după plecarea lui Shay Given, titular în poarta alb-albaștrilor devenind tânărul Joe Hart, considerat unul dintre cei mai promițători goalkeeperi din Premier League. Poli va primi pe Pantilimon aproximativ 2,5 milioane de euro, bani din care va trebui să se achite și grila de formare a portarului. În ceea ce pivește programul grupării timișorene, Poli se află momentan în ultimul cantonament înainte de debutul Ligii a II-a. Bănățenii vor întâlni în ultima zi a pregătirii centralizate din Ungaria, echipa locală din Gyula. Bănățenii au mai jucat un meci test cu echipa ungară, la mijlocul săptămânii, pe care au reușit să-l câștige cu scorul de 3-1. Golurile alb-violeților au fost reușite de Popovici, care a izbutit o dublă și de juniorul Dorinel Rotariu.
 

Comentarii

comentarii