Acasă Sport Poli Timișoara – pregătită pentru amicalele de la Marbella Cup

Poli Timișoara – pregătită pentru amicalele de la Marbella Cup

DISTRIBUIȚI

Fotbaliștii echipei Politehnica Timișoara au pus punct primei părți a perioadei de pregătire din această iarnă, elevii antrenați de Vali Velcea urmând să plece la mijlocul acestei săptămâni în Spania, unde vor lua parte la turneul Marbella Cup. Alb-violeții vor juca primele meciuri amicale dinaintea startului returului Ligii a II-a, principalul obiectiv al tehnicianului bănățenilor din cantonamentul spaniol fiind stabilirea unei formule ideale de echipă, care să poată să continue parcursul bun avut de Poli în prima jumătate a campionatului. În ceea ce privește fotbaliștii ce vor lua parte la turneul de la Marbella, Velcea a hotărât ca jucătorii Lepmets și Kirev, pe postul de portar, Belu-Iordache, Mera, Pătraș, Petcuț, Adrian Popa, Poparadu, Popovici, Ricketts, Rocha, Sandu, Scutaru, Zaluschi, Chis, Dobricean, Gorobsov, Boștină, Axente și Cârstea să facă parte din lotul alb-violet care va întâlni echipe ca Dinamo Kiev, Rubin Kazan sau TSKA Moscova. În primul meci amical al Cupei Marbella, desfășurată în perioada 1-7 februarie, Poli va da piept grupării poloneze Lech Poznan, pe 3 februarie, la ora 15,30, ora României. Dacă va câștiga, Politehnica va întâlni în faza a doua, pe 6 februarie, câștigătoarea duelului dintre Rubin Kazan și Zestafoni, din Georgia. În cazul în care va pierde, echipa de pe malul Begăi va da piept cu învinsa jocului amintit. În funcție de aceste rezultate, pe 9 februarie vor avea loc meciurile pentru stabilirea locurilor 1-8. La turneul spaniol mai participă TSKA Moscova, Guangzhou Evergrande, Dinamo Kiev și Krylia Sovietov. Oficialii staff-ului tehnic au renunțat pentru cantonamentul de la Marbella la jucătorii Essers și Babic, cei doi nereușind să-l impresioneze pe antrenorul Vali Velcea în meciul școală pierdut de Poli în fața celor de la Politehnica II. Dorin Goga, Florin Ilie, Andrei Dăruială şi Marian Fuchs, jucători prezenți la programul de pregătire al naționalei României, vor reveni la echipă direct în Spania.

Comentarii

comentarii