Acasă Sport Poli Timișoara – succes în ultima etapă a turului de pe teren...

Poli Timișoara – succes în ultima etapă a turului de pe teren propriu

DISTRIBUIȚI

Formația de fotbal Politehnica Timișoara continuă seria victoriilor în Liga a II-a, bănățenii înregistrând un nou succes pe teren propriu în fața ultimei clasate – Arieșul Turda. Partida jucată la sfârșitul săptămânii trecute pe stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara nu a fost una spectaculoasă, însă, elevii lui Vali Velcea au reușit să mai contabilieze trei puncte, trecând astfel pe primul loc în seria vest a ligii secunde. Bănățenii au început bine jocul împotriva echipei din Turda și după aproape jumătate de oră de joc Timișoara a trecut în avantaj grație golului înscris de Curtean. Dominarea alb-violeților a continuat, echipa oaspete nereușind să pună nici o problemă grupării de pe Bega. Bănățenii și-au permis să mai rateze câteva ocazii de a înscrie până la finalul primei reprize, astfel că scorul la finalul primei părți a jocului a fost 1-0 pentru timișoreni. Alb-violeții au început în atac și repriza secundă, formația oaspete mulțumindu-se să se apere supraaglomerat. Misiunea fotbaliștilor lui Velcea s-a simplificat la mijlocului actului secund, când Arieșul a rămas doar în zece oameni, după primirea unui cartonaș roșu. Cu un om în plus pe teren, Politehnica și-a majorat avantajul în urma unei faze de manual, Goga fiind la finalul acesteia, atacantul timișorean punctând astfel pentru 2-0. Politehnica a închis tabela cu doar zece minute înainte de final, Fuchs reușind primul său gol în tricoul alb-violet. Partida din cadrul etapei a XIV-a dintre Poli Timișoara și Arieșul Turda s-a încheiat cu scorul de 3-0, rezultat în urma căruia alb-violeții au trecut pe prima treaptă a podiumului, la egalitate de puncte cu Gloria Bistrița. Poli urmează să joace în etapa viitoare cu Râmnicu Vâcea, o formație aflată în subsolul clasamentului.

 

Comentarii

comentarii