Acasă Eveniment Poliţia Locală Timişoara – la ceas de bilanţ

Poliţia Locală Timişoara – la ceas de bilanţ

DISTRIBUIȚI

bilant politia locala 1Poliţia Locală Timişoara a prezentat, săptămâna aceasta, în prezența primarului Nicolae Robu, a consilierului personal Sorin Drăgoi, a șefului Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, cms. șef. Sorin Munteanu, a șefului Poliției Municipiului Timișoara, cms. șef Sabin Bogoșel, a președintelui IPA Regiunea Timiș, cms. șef Gheorghe Moldovan, și a consilierilor locali Pavel Nistor Geană și Vasile Teodor Vesa, bilanțul activității desfășurate în anul 2012. Primarul Nicolae Robu a apreciat activitatea polițiștilor locali și a atras atenția asupra cazurilor în care aceștia trebuie să acționeze preventiv, punctând,  de asemenea, toleranță zero față de polițiștii locali care nu respectă atribuțiile ce le revin și nu acționează conform prevederilor legale și sarcinilor stabilite prin lege. Totodată, primarul Timişoarei a punctat și câteva directive pe care polițiștii locali trebuie să se axeze pe viitor, în special în ceea ce privește protecția mediului și disciplina în construcții. Astfel, anul trecut, în cadrul activităţii de prevenire, au fost organizate 1.374 acţiuni, mai multe decât în anul precent , majoritatea pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, comerţ ilicit, protecţia mediului şi pe mijloacele de transport în comun. S-au efectuat 17.755 de patrulări auto şi 13.584 controale şi bilant politia locala 2verificări, conform competenţelor prevăzute de Legea 155/2010. În urma acestor activităţi a fost constatat un număr  de 125 infracţiuni, cu 163 de făptuitori, care au fost predaţi Poliţiei Municipiului Timişoara pentru continuarea cercetărilor, aproape dublu față de anul 2011. Totodată, au fost depistate șase persoane urmărite în temeiul legii. De la mijlocul lunii iunie, conducerea Poliţiei Locale Timişoara a luat măsura constituirii unei echipe operative, care a acţionat zilnic, în locurile frecventate de persoane care practicau cerşetoria şi vagabondajul, reuşind să depisteze aproape 2.000 de persoane, care au fost conduse la sediul Direcţiei Poliţiei Locale Timişoara, procedându-se la identificarea, fotografierea, întocmirea fişelor personale şi predării acestora către Serviciul Public de Asistenţă Socială, în vederea soluţionării problemelor acestora, în condiţiile legii, activitate însă fără nici o finalitate, având în vedere carenţele legislative în acest domeniu. De asemenea, tot în vederea combaterii fenomenului de cerşetorie, pe raza municipiului s-au confecţionat şi amplasat, în 14 intersecţii, panouri cu texte anticerşit: „Azi cerşetor, mâine agresor! Îţi doreşti asta ?”, s-au confecţionat şi distribuit în centrele comerciale, în pieţele principale şi cu ocazia evenimentelor care au avut loc în municipiul Timişoara, peste 5.000 flyere anticerşetorie, s-a desfăşurat o incisivă campanie de mediatizare în presă a activităţilor de acest gen, efectele tuturor acţiunilor fiind apreciate ca atare de timişoreni.
În 2012 au fost primite 6.941 de plângeri, sesizări şi reclamaţii de la cetățeni, cu un plus de 2.741 față de anul precedent, ceea ce denotă încrederea pe care cetățenii o au în Poliția Locală, atunci când solicită sprijin. Tot anul trecut s-a înregistrat o scădere a proceselor-verbale aplicate, cu 24% față de anul precedent, iar din totalul proceselor-verbale aplicate în anul 2012, un procent de 2,2% a fost contestat, față de 5,3% din cele aplicate în anul 2011.
Pentru anul 2013, Poliția Locală Timișoara a demarat un proiect pilot în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor contravenționale, prin care, cu ajutorul unui program, se verifică dacă o persoană a mai fost sancționată și dacă este pentru prima dată când încalcă legea, caz în care se aplică mai întâi avertisment. Prin acest program, care se intenționează a fi promovat la nivel național, sancțiunile sunt aplicate gradual, făcând astfel și o activitate de prevenție.

Comentarii

comentarii